Dacă pisica şchiopătează, dar nu plânge, asta nu înseamnă că nu suferă. O anumită problemă le provoacă disconfort şi le afectează activităţile zilnice. Fiind animale independente care în natură trăiesc solitar, micile feline ştiu să-şi ascundă vulnerabilitatea şi suferinţele.
Cu toate acestea, dacă observaţi că felina dvs. şchiopătează dintr-o dată, acordaţi mai multă atenţie comportamentului ei şi contactaţi medicul veterinar pentru a determina cauza şi un tratament prompt care readuce pisica la starea de sănătate.
Pododermatita cu celule plasmatice la feline este o afecţiune raportată în literatura veterinară încă din anii ‘80. Unele dintre simptomele acestei afecţiuni sunt umflarea, abcesele şi leziunile, care provoacă durere şi disconfort. Această afecţiune este numită şi “picior de pernă” din cauza umflăturii.
Boala apare rar şi la câini, cu o prezentare clinică similară. Această boală, a cărei etiologie rămâne necunoscută, se caracterizează prin infiltrarea marcantă a piciorului pisicii de către celulele plasmatice, provocând disconfort variabil şi răspunzând în general la terapia imunomodulatoare. Uneori răspunsul la tratament este lent şi sunt posibile recidive ulterioare. Prognosticul este în general bun, cu excepţia cazurilor rare de glomerulonefrită mediată imun concomitent sau amiloidoză renală sau hepatică ulterioară.
Celulele plasmatice sunt limfocite B mature care se activează şi apoi secretă anticorpi, de obicei ca răspuns la o stimulare antigenică, cum ar fi o infecţie sau un proces inflamator. O disfuncţie a sistemului imunitar pare cauza cea mai probabilă, având în vedere răspunsul pozitiv al multor pisici la terapia imunomodulatoare, infiltratul major de ţesut plasmatic şi hipergammaglobulinemia, fiind observate la majoritatea pisicilor diagnosticate.
Unii autori sugerează o etiologie infecţioasă, în special virusul imunodeficienţei feline (FIV). Rapoartele de caz publicate sugerează rate de pozitivitate FIV de 44 până la 63%. Un studiu descrie o pisică care suferă de pododermatită cu celule plasmatice asociată cu virusul leucemiei feline (FeLV), precum şi FIV concomitent. Locaţia leziunilor în perniţele picioarelor poate sugera, de asemenea, un contact strâns cu un stimul extern iritant în declanşarea bolii. Cu toate acestea, comportamentul recurent al afecţiunii şi faptul că tratamentele medicale s-au dovedit eficiente, sugerează o anumită formă de disfuncţie imunologică ca cea mai probabilă cauză.
Pisicile afectate au vârsta cuprinsă între 6 luni şi 12 ani şi pot fi de orice sex sau rasă, iar un studiu pe 26 de cazuri concluzionează că masculii sterilizaţi sunt ceai mai predispuşi. Pernuţele picioarelor devin treptat umflate, moi în centru, foarte roz sau chiar uneori violet violet cu striaţii albe, în 20 până la 35% din cazuri există sângerări şi ulceraţii. Stomatita plasmocitară concomitentă este raportată la unele pisici, prezentându-se ca gingivită ulcerativ-proliferativă, cu plăci eritematoase. Aceste leziuni sunt adesea dureroase şi simetrice în arcurile palatoglosale.
Infiltrarea localizată la nivelul nasului a fost asociată uneori la mai multe pisici cu pododermatită plasmatică. Zona nasului devine fermă şi umflată şi poate prezenta eroziuni. În unele dintre aceste cazuri, a existat şi o infecţie concomitentă a tractului respirator superior (rinotraheită virală feline). Unii pacienţi au prezentat şi granuloame eozinofile concomitente.
Diagnosticele diferenţiale includ granuloame eozinofile, bacteriene sau fungice, neoplazie şi reacţie inflamatorie la prezenţa unui corp străin. A fost descrisă o pisică infectată cu Nocardia elegans în toate cele 4 pernuţe. Diagnosticul definitiv se bazează pe examinarea histopatologică a ţesutului afectat. Această examinare nu este întotdeauna necesară, mai ales în prezenţa constatărilor clinice şi citologice clasice. Examenul histopatologic al biopsiilor cutanate va evidenţia infiltraţie dermică şi perivasculară severă, difuză de către celulele plasmatice mature, unele prezentând corpuri Russell, o acumulare intracitoplasmatică de material eozinofil reprezentând imunoglobuline. În unele cazuri, este raportată şi vasculită.
Având în vedere diferitele studii care raportează rate semnificative de infecţie cu FIV la pisicile afectate, se recomandă un test de screening pentru toţi pacienţii diagnosticaţi cu pododermatită cu celule plasmatice. Un test de diagnosticare serologică şi pentru FeLV este recomandat în acelaşi timp. Unele pisici au murit în cele din urmă din cauza amiloidozei renale sau hepatice, posibil secundare stimulării imune (hiperglobulinemiei cornice).
Prognosticul pentru această boală este relativ bun: majoritatea pisicilor răspund bine la tratamentul medical. La unele animale, leziunile chiar se rezolvă spontan. În cazurile refractare la terapiile medicale, excizia chirurgicală este în general curativă. Cu toate acestea, complicaţii cum ar fi glomerulonefrita mediată imun şi/sau amiloidoza se pot dezvolta şi în cele din urmă, pot fi fatale.
