AGERPRES: Domnule ministru, cum se va finaliza semnarea contractului-cadru pentru acest an cu furnizorii de servicii medicale?
Cseke Attila: Au fost mai multe întâlniri şi dezbateri cu reprezentanţii medicilor de familie în acestă perioadă, pentru că în urma apariţiei contractului-cadru au apărut mai multe discuţii cu privire la unele reglementări care ar trebui îmbunătăţite, au fost propuneri ale medicilor de familie. Din punctul de vedre al Ministerului Sănătăţii, ele sunt rezolvate şi se regăsesc în modificarea contractului-cadru sau în normele care au apărut cu privire la aplicarea acestui contract-cadru de la 1 iunie.
AGERPRES: Există unităţi sanitare nemulţumite în ceea ce priveşte clasificarea spitalelor. Cum veţi rezolva această problemă? Ce ar trebui modificat în criterii?
Cseke Attila: Introducerea oricărei reguli într-un sistem întotdeauna naşte convulsii. Nu sunt surprins de faptul că unele spitale se consideră nedreptăţite, dar o asemenea regulă de clasificare a spitalelor era necesară. Nici nu putem, în schimb, să spunem acum că toată lumea să fie în prima sau a doua clasă, doar pentru că se consideră pe o fişă de autoevaluare că unitatea corespunde acelei clase. Mult mai important este ceea ce se implementează din această clasificare de spitale. Şi anume aceea că, pentru prima dată, se introduc reguli clare de finanţare a acestor spitale, se introduc sume minime, în proporţii minime, care vor fi contractate de casa de sănătate cu fiecare spital clasificat. Şi mai este un rezultat, aş spune aproape palpabil, şi anume acela că bugetul spitalelor va fi rectificat în plus cu 500 milioane de lei, pentru că în strategia ministerului şi în interesul ministerului este să susţină spitalele mari, de la spitalele judeţene în sus, spitale regionale, instituţii naţionale care acoperă o zonă mult mai mare în domeniul lor de activitate şi care au un tratament complex pe acel domeniu. Inechităţile care existau astăzi între spitale de aceeaşi clasă sau de aceeaşi mărime şi competenţă, prin aceste reguli de finanţare şi prin acestă infuzie de bani, de 500 milioane de lei, vor fi eliminate.
AGERPRES: Aţi vorbit despre necesitatea unei reglementări privind sectorul privat, asistenţa medicală privată. Cum vedeţi aceste reglementări?
Cseke Attila: Este un lucru dificil. Pe de o parte, trebuie să existe un proces de conştientizare a societăţii cu privire la acest aspect, anume faptul că multe spitale private sau unităţi private care s-au deschis în ultimii ani au contract cu Casa şi folosesc fonduri publice. Şi atunci un pacient trebuie să ştie că atunci când el plăteşte un anumit tarif sau o anumită taxă pentru un tratament, practic de cele mai multe ori pentru regimul hotelier, pentru partea de cazare, spitalul respectiv sau unitatea privată respectivă primeşte o finanţare, o decontare pe tratamentul respectiv de la statul român. Lucrurile aici ar trebui separate şi în sensul în care acest lucru trebuie evidenţiat. Sigur că ar fi şi obligaţia instituţiei private să informeze pacientul de acest lucru. Pe de altă parte, dacă vă uitaţi pe domeniile de specialitate pe care s-au constituit unităţile private, sigur e economie de piaţă şi fiecare îşi constituie pe un domeniu pe care şi-l doreşte sau pe care are specialişti, dar, totuşi, foarte puţine dintre ele sunt pe domenii care tratează cazuri de urgenţă. Sunt destul de dese situaţiile în care un pacient internat sau care are un tratament într-un spital privat în cazul în care se agravează situaţia este imediat transferat la spitalul public şi dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva acolo tot spitalul public, tot sistemul public de sănătate este tras la răspundere. Ar trebui să găsim un oarecare echilibru în acestă reglementare. Şi pe clasificare unele unităţi private au fost nemulţumite, dar problemele lor apar exact din faptul că, până acum, nefiind nicio regulă de clasificare, multe unităţi private s-au constituit având în vedere domeniul de care era interesat patronul sau managerul spitalului. Or, prin definiţia dată de specialist, spitalul trebuie să aibă anumite specilităţi. Şi atunci, când noi am spus că nu se încadrează decât la clasa a V-a sau este neclasificabilă o unitate privată, am constatat faptul că ea nu are specialităţile care să îi dea dreptul de a spune că este un spital.
AGERPRES: Se mai întâmplă un lucru. Se pare că privatul primeşte înaintea spitalului public banii de la Casă ...
Cseke Attila: Aici nu am informaţii. Şi sigur este un domeniu care ţine strict de CNAS şi de casele judeţene. Dacă este aşa, atunci este o problemă, pentru că, dacă noi cerem ca privatul să informeze pacientul asupra faptului că el primeşte şi fonduri publice şi că acel tratament este poate în mare parte sau complet decontat de către stat, atunci trebuie să punem şi o egalitate în procesul de finanţare. Factura ar trebui să fie aceeaşi, că vorbim de un spital public sau de unul privat, dacă s-a efectuat în condiţiile legii şi a contractului trebuie decontată şi nu trebuie făcută nicio diferenţă în timp între decontarea pentru un spital public sau pentru un spital privat.
AGERPRES: Când se va încheia contractul cu spitalele?
Cseke Attila: Eu cred că într-o săptămână-două, pentru că având acum reguli noi de finanţare pe această clasificare sigur că fiecare casă judeţeană trebuie să-şi facă această modelare şi, fiind o valoare minimă garantată în funcţie de clasa acordată spitalului respectiv, regulile de finanţare sunt schimbate.