Fata a postat pe contul de TikTok o filmare în care se vede clar cum înţeapă intenţionat prezervativele dintr-un supermarket, după care le pune înapoi pe raft. În video se vede cum fata are o cutie în mână din care scoate un prezervativ, îl înţeapă cu un ac şi îl bagă înapoi spunând „unul din trei, care sunt şansele”. Ulterior tânăra merge către casele de marcat unde pune cutia de prezervative înapoi pe raft.
Potrivit panourilor pe care le putem observa în imagini şi a publicităţii care se aude în fundal, faptele au loc într-un supermarket Auchan.
Reprezentantii Auchan au reacţionat imediat şi au transmis o alertă internă în toate magazinele din ţară prin care s-a dispus efectuarea unor verificări suplimentare.
"Imediat după primirea informaţiei a fost transmisă o alertă internă în toate magazinele pentru verificarea suplimentară, cu maximă atenţie, a integrităţii ambalajelor la vânzarea acestor produse. De asemenea, am realizat controlul tuturor produselor expuse la raft din categoria respectivă, în magazinul din Sibiu, în care a fost făcută filmarea. Am adăugat şi mai multe afişe prin care rugăm clienţii să anunţe angajaţii dacă găsesc un produs cu ambalaj deteriorat. Probabilitatea ca produsul să fi ieşit din magazin este foarte scăzută, deoarece atât casierii noştri, cât şi clienţii, sunt atenţi la integritatea ambalajului produselor, în general, iar în cazul de faţă, specificul produsului face ca el să nu fie cumpărat dacă ambalajul este desigilat sau deteriorat. De altfel, la nivelul unui an, am casat cutii deteriorate de prezervative în valoare de peste 100.000 de lei. Suntem consternaţi că cineva a putut avea o astfel de idee, doar pentru a face audienţă, şi vă asigurăm că am demarat toate procedurile legale în acest sens. Siguranţa şi încrederea clienţilor sunt esenţiale pentru noi, nu ne putem juca", au anunţat repezentanţii Auchan.
VEZI VIDEO AICI!