Vârsta medie la căsătorie a cunoscut o tendinţă de creştere, atât la femei, cât şi la bărbaţi, în 2014, tendinţa fiind de amânare a primei căsătorii, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
„Vârsta medie la căsătorie cunoaşte o tendinţă de creştere, ajungând în 2014 la 29,0 ani la femei şi 32,3 ani la bărbaţi. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut, de asemenea, în anul 2014, confirmând astfel tendinţa de amânare a încheierii primei căsătorii. Vârsta medie la prima căsătorie a fost de 27,3 ani la femei şi 30,4 ani la bărbaţi”, informează INS.
În anul 2014, rata nupţialităţii a fost de 5,3 la mie. Din totalul de 118.075 căsătorii, cele mai multe s-au oficiat în august (24.097), cele mai puţine în decembrie (4.251), păstrându-se ciclul tradiţional. România se situează printre ţările cu o nupţialitate mai ridicată decât media europeană, dacă avem în vedere că rata nupţialităţii în UE-28 a fost în 2011 (ultimul an pentru care sunt disponibile datele la nivel european) de 4,2 la mie.
În anul 2014, s-au înregistrat 27.188 divorţuri în România, cu o rată a divorţialităţii de 1,22 divorţuri la 1.000 locuitori.
"Totuşi, nivelul divorţialităţii se menţine relativ scăzut comparativ cu alte ţări europene, confirmând caracterul de stabilitate al familiei în societatea românească, dacă avem în vedere că rata divorţialităţii în UE-28 a fost în anul 2011(ultimul an pentru care sunt disponibile datele la nivel european) de 2,0%. Ponderea primului divorţ a fost de 93,8% pentru femei şi 93,2% pentru bărbaţi. Din repartizarea pe grupe de vârstă şi sexe a persoanelor care au divorţat se poate observa că femeile din grupa 35-39 ani au avut cea mai mare pondere (19,7%) din numărul femeilor care au optat pentru această soluţie. Vârsta medie la divorţ a fost de 37,4 ani pentru femei şi 41,0 ani pentru bărbaţi', se arată în comunicatul citat.