24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
UNTRR solicită Guvernului aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen
UNTRR solicită Guvernului aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen

Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului accelerarea procesului de aderare la spaţiul Schengen şi simplificarea procedurilor administrative la punctele trecere a frontierelor, cu scopul de a reduce timpii de aşteptare foarte mari care afectează şi perturbă grav operaţiunile internaţionale ale transportatorilor români.
"În data de 07.06.2022, la frontierele României din Vest (Nadlac 2, Borş şi Petea) se înregistrau cozi de camioane de peste 25 km. Dacă astăzi România ar fi fost în spaţiul Schengen, s-ar fi eliminat mai multe probleme întâmpinate în prezent, iar timpii de aşteptare a transportatorilor români la frontieră s-ar reducere semnificativ", se menţionează într-un comunicat remis miercuri Agerpres.
Potrivit UNTRR, în privinţa frontierelor din estul României, cu Republica Moldova şi Ucraina, cozile de camioane erau şi mai mari, timpii de aşteptare depăşind 30 de ore.
"Cu ţările non-UE aglomeraţia de la frontiere s-ar putea rezolva în mare parte prin simplificarea procedurilor administrative din partea autorităţilor", se precizează în comunicat.
Totodată, prin utilizarea sistemului TIR, transportatorii rutieri beneficiază de reducerea la minimum a sarcinilor administrative şi financiare privind operaţiunile vamale.
"Studiile Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere (IRU) au arătat că infrastructura la nivelul punctelor de trecere a frontierei este necesară, dar nu suficientă pentru dezvoltarea economică şi 39,7% din totalul timpului destinat transporturilor reprezintă întârzierea la trecerea frontierelor, lucru inadmisibil în Spaţiul Economic European", susţin reprezentanţii UNTRR.
Conform sursei citate, în lipsa unui personal suficient şi bine instruit, dacă se pierde mult timp la trecerea frontierelor, dacă procedurile nu sunt armonizate şi dacă toate acestea pot duce şi la plăţi neoficiale - atunci transporturile sunt întârziate şi economia este penalizată.
Astfel, UNTRR solicită Guvernului intensificarea acţiunilor pentru integrarea României în spaţiul Schengen cât mai curând posibil şi reducerea poverii administrative la punctele de trecere a frontierelor.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.


Articole înrudite