23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un român din trei ar pleca în străinătate şi s-ar recalifica în domeniul IT sau în cel medical
Un român din trei ar pleca în străinătate şi s-ar recalifica în domeniul IT sau în cel medical
Nivelul de trăi din ce în ce mai scăzut şi salariile, care sunt printre cele mai mici din Europa, îi fac pe tot mai mulţi români să-şi dorească să plece în străinătate. Şi dacă statisticile de până acum arată că în ultimul an peste 100.000 de români şi-au găsit un loc de muncă afară, nici pentru viitor intenţiile nu se schimbă. Potrivit unui sondaj realizat de site-ul de recrutare Jobsinro.ro, principalul motiv pentru care românii şi-ar schimba cariera este pentru a pleca în străinătate.
Când vine vorba de alt domeniu în care s-ar specializa, angajaţii români spun că s-ar califica în sectorul IT şi în cel medical, tot cu gândul la plecare, având în vedere că cele două domenii sunt printre cele mai bine plătite în străinătate şi oferă cele mai multe locuri de muncă pentru specialiştii români.
Potrivit sondajului Jobsinro.ro, unul din trei români şi-ar schimba cariera pentru că ar vrea să plece din ţară, în timp ce peşte 30% ar face-o din cauza salariilor foarte mici din domeniile lor de activitate. Un alt motiv pentru români pentru a face o schimbare în parcursul lor profesional este şi faptul că nu se mai caută pe piaţa muncii calificările respective. Din cauza condiţiilor grele de muncă din domeniul lor şi-ar schimba cariera numai 5% dintre angajaţi. Piedicile cel mai des invocate în calea schimbării carierei sunt, în egală măsură, costul şcolarizării şi vârsta (peste 28%). Totodată, unul din zece angajaţi spune că nu mai are chef să înveţe ca să-şi schimbe cariera. În acelaşi timp, peste 8% dintre respondenţi nu creditează cursurile de recalificare profesională sau profesorii, despre care spun că nu sunt de calitate. Un număr semnificativ de angajaţi (70%) spun că nu au găsit un curs de calificare potrivit pentru a-şi schimba parcursul profesional. În opinia angajaţilor, sectoarele care vor face cele mai multe angajări în perioada următoare sunt IT-ul (18,6%), domeniul medical (14,6%) şi vânzările (13,62%).
Intenţia de reorientare profesională este oarecum în pas cu domeniile despre care exista percepţia că vor crea şi cele mai multe locuri de muncă, respectiv IT (15,5%) sau domeniul medical (14%). În schimb, deşi doar 6,6% dintre angajaţi cred că în domeniul relaţiilor cu clienţii se vor face angajări în perioada următoare, peste 10% ar vrea să se angajeze în acest sector, o situaţie asemănătoare înregistrându-se şi în cazul turismului.
Sondajul a fost realizat online, de site-ul de recrutare Jobsinro.ro, în perioada 23-29 noiembrie, pe un eşantion de peste 2.000 de respondenţi.


Articole înrudite