22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şeful ANRE: Ne gândim la eliminarea mai multor tarife pe care le practicăm
Şeful ANRE: Ne gândim la eliminarea mai multor tarife pe care le practicăm

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) intenţionează să elimine mai multe tarife pe care le practică, iar o parte dintre ele să le reducă pentru a veni în întâmpinarea actorilor din piaţă care solicită licenţă, autorizaţii, acreditări, a afirmat, luni, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele autorităţii, George Niculescu.
El a menţionat că ordinul de tarife, taxe şi contribuţii băneşti pentru 2024 va fi pus în dezbatere publică, cel mai probabil, în această săptămână.
"Într-adevăr, ştim bine, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se autofinanţează prin contribuţiile băneşti, tarifele şi taxele pe care le practicăm. Vreau să vă spun că, în momentul de faţă, suntem în discuţii cu direcţiile de specialitate, la nivelul autorităţii, pentru a pune în dezbatere publică ordinul de tarife, taxe şi contribuţii băneşti pentru 2024. Vreau să vă spun că, odată ajuns în dezbatere publică, sper să provoace mulţumire în piaţă, deoarece ne gândim la eliminarea mai multor tarife pe care le practicăm", a menţionat George Niculescu, la Forumul Gazelor Naturale 2023 by Financial Intelligence.
Prin această măsură, ANRE intenţionează să sprijine actorii din piaţă care solicită licenţă, autorizaţii, acreditări.
"Vrem să venim în întâmpinarea actorilor din piaţă care solicită licenţă, autorizaţii, acreditări şi să reducem o parte din tarifele pe care le practicăm, iar o parte dintre ele să le eliminăm. Nu o să fac mai multe comentarii deocamdată. Punem ordinul în dezbatere publică, sper, săptămâna aceasta şi cred că reacţiile în piaţă vor fi unele pozitive pentru că este pentru prima dată când autoritatea vine şi ia o astfel de măsură de reducere şi de scădere a unor tarife pe care le practică", a adăugat Niculescu.
El a menţionat că ANRE are un buget echilibrat, iar o astfel de măsură nu va periclita în niciun fel activitatea instituţiei, notează Agerpres.


Articole înrudite