22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Românii plătesc, în medie, 1.120 de lei/an pentru reparaţia maşinii
Românii plătesc, în medie, 1.120 de lei/an pentru reparaţia maşinii

Un român plăteşte, în medie, 1.120 de lei pe an pentru reparaţia maşinii, femeile achitând mai mult faţă de bărbaţi pentru acest tip de serviciu, reiese din rezultatele unui studiu realizat de un portal de specialitate.

Potrivit cercetării, majoritatea românilor (81%) aleg să îşi repare maşina în service, 15% apelează la un mecanic particular, iar restul de 5% se ocupă singuri de această operaţiune.

De altfel, cei care aleg să îşi repare singuri maşina scot din buzunar, în medie, 782 de lei/an, în timp ce costul mediu la un service se situează la valoarea de 1.270 lei anual, iar la un mecanic particular la 935 lei/an. Realizatorii studiului - portalul VeziCatFace.ro - precizează că preţul reparaţiilor nu include reviziile anuale şi costul anvelopelor.

În ceea ce priveşte perioada în care are loc reparaţia, aceasta diferă şi în funcţie de locul unde se face reparaţia. În acest sens, dacă proprietarul se ocupă singur de reparaţie, aceasta durează, în medie, aproape 5 zile, pe când dacă va merge într-un service, durata va scădea la 4 zile pe an.

Rezultatele studiului relevă, de asemenea, faptul că, în ansamblu, piesele de schimb originale măresc costul reparaţiei cu 22%. Preţul mediu plătit anual de către un român pentru reparaţia maşinii este de 1.120 lei. Acest cost diferă, însă, în funcţie de tipul pieselor de schimb utilizate: reparaţia cu piese aftermarket este de 965 lei, iar cel cu piese de la dezmembrări ajunge la 1.085 lei. Cel mai mare cost îl au cei care folosesc piese originale, aceştia ajungând să plătească anual 1.180 lei pe reparaţii, notează realizatorii studiului.

Conform sursei citate, femeile plătesc mai mult pe reparaţii decât bărbaţii, costul mediu anual fiind de 1.200 de lei pentru prima categorie şi de 1.100 de lei pentru cea de-a doua.

„Această diferenţă se poate explica şi prin faptul că 6% dintre bărbaţi aleg să îşi repare singuri maşina. De asemenea, şi numărul de zile de reparaţii pe an este mai mare în cazul femeilor. Maşinile acestora au nevoie, în medie, de 5 zile de reparaţii pe an versus 4 zile în cazul bărbaţilor”, se arată în cercetare.

Studiul VeziCatFace.ro a fost realizat pe un eşantion de 1.719 respondenţi din România şi are o marjă de eroare de +/-2%.


Articole înrudite