22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Sâmbătă, la  orele 20:00, corurile româneşti de copii Arcoiris, Nissi, Alas de Angeles, Mesajerii Junior şi Campanillas vor prezenta în parcul „La Rambla” din Oraşul Coslada, Regiunea Madrid, Concertul Extraordinar CALESI. Organizat de FADERE (Federaţia asociaţiilor de români din Europa) în colaborare cu Primăria municipiului Coslada, concertul deschide evenimentele care se  vor desfăşura în acelaşi loc timp de două zile, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Atelierele de duminică, 1 Iunie, la orele 11:00 şi 14:00, vor avea loc în acelaşi loc şi vor fi coordonate de profesoarele Graţiela Gavrilă şi Mihaela Ispas de la Institutul Limbii Române din Bucureşti care predau Limba Cultura şi Civilizaţie română copiilor români care locuiesc în zona Madrid.
Pe lângă primarul Cosladei, Raul Lopez Vaquero, la acest eveniment va participa şi Zveltana Preoteasa, directoarea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi din Bucureşti.
„Este o ocazie specială şi fără precedent, de aceea invit pe toţi românii care vor ca, împreună cu copiii lor, să sarbatoareasca Ziua Internaţională a Copilului. Pe lângă muzica bună cântată de corurile de copii, se vor împărţii cărţi de poveşti româneşti şi, evident, bomboane”, a declarat Daniel Ţecu, preşedintele FADERE.


Articole înrudite