22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

România a avut, în luna iunie 2014, comparativ cu luna iunie 2013, cea mai mare scădere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, minus 13,1%, urmată de Portugalia (minus 10,3%) şi Slovacia (minus 5,0%), arată datele prezentate miercuri de Oficiul european de Statistică (Eurostat). La nivelul Uniunii Europene (UE 28), lucrările de construcţii au scăzut cu 0,5% în ritm anual în luna iunie, în timp ce în zona euro lucrările de construcţii au înregistrat un declin anual de 2,3%.
De asemenea, România se situează şi pe primele locuri în ceea ce priveşte scăderea lucrărilor de construcţii în luna iunie 2014 comparativ cu luna mai 2014, cu un recul de 2,6%, scăderi mai mari fiind înregistrate doar în Ungaria, minus 7,5%, şi Spania, minus 2,9%. Lucrările de construcţii în UE au înregistrat o scădere de 0,3% iar în zona euro au scăzut cu 0,7%.
În cazul României, conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică /INS/, volumul lucrărilor din construcţii a crescut ca serie brută cu 11,5%, în luna iunie, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 2,6%. Faţă de luna corespunzătoare a anului 2013, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 13,0%, respectiv cu 11,5%.


Articole înrudite