Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că proiectul Roşia Montană trebuie să înceapă, menţionând că statul are nevoie de aur pentru a-l duce în rezervele BNR, care trebuie să ajungă la 200 de tone.
Potrivit şefului statului, în România vor mai fi deschise încă două exploatări de aur, cu regii româneşti. „Avem două zăcăminte: unul de 50 de tone şi altul de 54 de tone de aur”, a spus preşedintele, fără a da alte detalii.
Băsescu a precizat că euro fluctuează, în timp ce preţul aurului a crescut, fiind de 1890 de dolari uncia, iar scopul său, ca preşedinte, este să-şi pună ţara în siguranţă.
„Acum susţin proiectul mai mult ca oricând, nu din motive sentimentale, ci din motive pragmatice. Vedeţi ce se întâmplă cu toate monedele - au probleme de stabilitate şi probleme de depreciere.Eu vreau să văd începută exploatarea”, a spus preşedintele la TVR.
Referindu-se la opozanţii proiectului Roşia Montană, el a menţionat că unii o fac „de dragul ecologiei”, iar pe de altă parte sunt unii care se gândesc că vor fi acoperite deficitele din bugetul de stat.
Băsescu a mai spus că România are o rezervă de 103 tone de aur, pe care trebuie să o ridice la 200 de tone. „Avem nevoie de acest aur pentru rezerva Băncii Naţionale. România are acum 103 tone de aur în rezervă şi cred că din exploatare în teritoriul naţional ar trebui să ne ridicăm rezerva la cel puţin 200 de tone în următorii ani. Vedeţi ce volatile şi nesigure sunt monedele. Ca şef de stat parcă aş vrea să îmi pun ţara în siguranţă. De aceea exploatarea trebuie să înceapă. Cred că România trebuie să mărească rezerva de aur pentru viitor”, a spus Băsescu.
El a menţionat că ştie că în zona Roşia Montană sunt 300 de tone aur şi 1.600 de tone de argint.
Potrivit preşedintelui, statul român are o redevenţă în proiect de 4%, deci 12 tone ar trebui să revină gratis în rezerva BNR.
„Am discutat cu ministrul Mediului. Angajamentul companiei mixte: Cupru Deva are 20% din acţiuni şi Gabriel Resources 80%. Statul român are o redevenţă de 4%. 20 de tone trebuie să ajungă gratis în rezerve, 20% vin de la Cupru Deva şi prin negociere am putea ajunge la ceva mai mult”, a spus şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Sulina, că proiectul de la Roşia Montană „trebuie făcut”, pentru că România are nevoie de acesta, „dar cu condiţia să fie renegociată partajarea beneficiilor”, şeful statului adăugând că acest proiect nu poate fi pornit fără avizul Comisiei Europene.