Disputa legată de STS nu face decât să pună în lumină că serviciile de securitate din România nu se supun unui control democratic ca în Statele Unite, de exemplu, care au devenit într-o oarecare privinţă tutorele activităţii de intelligence a românilor. Un fost director al CIA, Generalul Michael Hayden, care a vizitat România recent, a confirmat încă odată relaţiile strânse pe care americanii le întreţin cu serviciile secrete româneşti. Dar modelul şi influenţa americană acţionează selectiv. Aşa cum am arătat mereu în ultimii ani, mecanismele parlamentare de control asupra serviciilor de informaţii nu au funcţionat niciodată. Membrii comisiilor parlamentare nu au nici autoritatea politică, nici viziunea, nici forţa morală de a cere serviciilor să dea cu mai multă acurateţe socoteală de ceea ce fac. STS se află în aceeaşi situaţie. Potrivit legii sale de funcţionare, adoptate de regimul Iliescu în vara anului 1996, STS funcţionează în subordinea CSAT, dar activitatea este, teoretic, controlată de Parlamentul României, prin comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Dar în realitate activitatea STS nu este cu adevărat controlată de Parlament, căci dacă ar fi aşa, liderii USL nu ar fi propus trecerea serviciului la Ministerul de Interne. Orice suspiciune privitoare la o eventuală activitate ilegală sau partizană a STS ar fi putut fi rezolvată în comisiile parlamentare acolo unde PSD şi PNL deţin majoritatea.
Faptul că STS a devenit o miză politică arată că mecanismele parlamentare de control nu au nicio eficacitate. E relevant iarăşi că serviciile de informaţii au devenit subiect de dispută politică numai în perioadele de coabitare. În legislatura 2004-2008, după ruptura dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, s-a desfăşurat o polemică aprinsă pe tema legii Comunităţilor de informaţii, iar acum asistăm la disputa pe tema STS.
Acestea sunt simple observaţii exterioare care nu incriminează şi nici nu absolvă serviciile secrete. Din această perspectivă a organizării formale este de asemenea greu de decis dacă e bine ca STS să rămână în subordinea preşedintelui sau ar fi mai bine să treacă la Interne. În alte ţări europene serviciile de informaţii sunt subordonate unor ministere şi nu ţine decât de specificul organizării constituţionale româneşti că a fost creat un CSAŢ cu statut ambiguu şi cu toate consecinţele care decurg de aici. De aceea cei care se străduiesc să argumenteze că trecerea STS la interne este o catastrofă nu au niciun temei solid ca şi aceia care ar dori să argumenteze contrariul.
S-a spus că trecerea STS în subordinea Ministerului de Interne ar duce la fraudarea alegerilor: ”USL vrea cu orice preţ să pună un argat politic la conducerea STS-ului. Proiectul de lege al USL, privind trecerea STS la MAI, este neconstituţional. Simt o nelinişte apăsătoare, acum în an electoral. Ponta este convins că STS îi va aduce voturi dacă îşi plantează un om la conducerea instituţiei care are în subordine toată infrastructura de comunicaţii şi informatică pentru procesele electorale ”. (Răzvan Mihai Ungureanu pe blogul de membru al Senatului)
Aceste afirmaţii sunt şi ciudate şi neliniştitoare în acelaşi timp. Directorul STS, Marcel Opriş, a argumentat public în mai multe ocazii că STS nu are atribuţii legale cât priveşte procesul electoral, dar, mai important, că nu are nici posibilitatea practică de a influenţa într-un fel sau altul rezultatul. El răspundea unor suspiciuni similare cu cele pe care le formulează Răzvan Mihai Ungureanu, dar cu semn inversat. Or, ceea ce spune acum fostul director al SIE este că STS are, dacă îşi propune, posibilitatea de a frauda alegerile. Este adevărat? Poate că ar trebui ca un politician care a deţinut funcţia de ministru de Externe şi de director al unui important serviciu de informaţii să dea mai multe lămuriri în această privinţă. A fost doar un mod de a vorbi, aşa cum vorbesc mai toţi politicienii din România, fără grija pentru adevăr, cu unicul scop de a-şi discredita adversarii? Sau e mai mult decât atât?
În orice caz această problemă nu ar exista dacă mecanismele de control parlamentar ar funcţiona cu adevărat.
