25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Planul de integrare şi ajutorul nerambursabil, prelungite de la 6 la 12 luni
Planul de integrare şi ajutorul nerambursabil, prelungite de la 6 la 12 luni

Refugiaţii aflaţi pe teritoriul României vor fi ajutaţi să se reintegreze pe o perioadă de 12 luni, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţia internaţională sau un drept de şedere în România, lansat recent în dezbatere publică.
Astfel, se doreşte prelungirea de la 6 luni la 12 luni a perioadei în care persoanele care participă la programele de integrare şi care nu au mijloace de întreţinere să poată fi cazate în Centrele regionale de proceduri şi cazare a solicitanţilor de azil din subordinea IGI sau în alte spaţii administrate de Ministerul Afacerilor Interne cu această destinaţie.
În plus, s-a propus prelungirea perioadei de aplicare a planului individual de integrare, de la 6 luni la 12 luni, corelativ cu perioada pentru care se acordă ajutorul nerambursabil.
Potrivit proiectului, se doreşte "modificarea art.22 alin.(3), în sensul creşterii perioadei de acordare a ajutorului material din partea IGI, de la două la trei luni. Astfel, în practică s-a constatat că, de la momentul depunerii cererii de acordare a ajutorului nerambursabil până la plata lui efectivă, trec în medie trei luni".
De asemenea, se doreşte modificarea art.29 în sensul degrevării cazării în centrele regionale din subordinea IGI. În acest sens s-a considerat oportună extinderea acordării unei subvenţii de 50% din costurile de chirie şi pentru persoanele cărora li s-a prelungit cu încă 6 luni derularea programului de integrare.
Prin proiectul publicat pe site-ul MAI se propune "completarea art.7 în scopul aplicării unui tratament egal între cetăţenii români şi beneficiarii protecţiei internaţionale, în ceea ce priveşte accesul la serviciile de asistenţă medicală, întrucât în practică interpretarea legislativă s-a dovedit a fi neunitară. De asemenea, alin.(3) nou introdus va aduce un plus de claritate cu privire la categoriile de persoane cu o formă de protecţie care sunt asiguraţi fără plata contribuţiei, potrivit Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Potrivit celor mai recente date, gradul de ocupare a centrelor regionale este de peste 100%, trendul fiind în creştere, luând în considerare numărul de persoane care urmează a fi relocate în perioada imediat următoare.
"În această situaţie, IGI se va afla în imposibilitatea de a asigura recepţia atât a persoanelor relocate, cât şi a celor care vor solicita azil pe teritoriul României. Acest fapt impune întreprinderea de măsuri care să ofere noi posibilităţi de cazare, astfel încât procesul de integrare în societatea românească să nu fie afectat. Ca urmare, în proiectul de act normativ sunt aduse modificări OG nr.44/2004 menite a conduce la creşterea susţinerii acordate pe perioada programului de integrare persoanelor cu protecţie internaţională, dar în acelaşi timp la responsabilizarea acestora pe tot parcursul implementării programelor specifice", se mai arată în expunerea de motive a proiectului.
Politica privind integrarea socială a cetăţenilor statelor terţe are ca obiectiv oferirea posibilităţii acelora care şi-au stabilit reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României de a achiziţiona un bagaj minim de cunoştinţe şi deprinderi, în principal prin cursuri de limba română, programe de orientare culturală şi de consiliere, care să le permită accesarea celorlalte servicii şi politici sociale în condiţii asemănătoare celor oferite cetăţenilor români.
Prin Memorandumul cu tema: "Punerea în aplicare a Concluziilor Consiliului European din 25-26 iunie 2015 pe componenta migraţiune", aprobat de prim-ministrul Guvernului României, au fost stabiliţi termenii şi acţiunile de urmat de către ţara noastră pentru a se alătura eforturilor statelor membre de a gestiona eficient fluxurile migraţiei ilegale.
Una dintre măsurile conţinute de documentul de referinţă se referea la modificarea legislaţiei specifice în domeniul azilului şi
integrării, prin introducerea unor aspecte de asistenţă materială pentru persoanele cu o formă de protecţie internaţională.


Articole înrudite