Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat luni că, în urma votului la referendumul de duminică, din punct de vedere politic, Traian Băsescu nu mai are legitimitate, în condiţiile în care 8 milioane de români au votat pentru demiterea acestuia.
"Practic, Băsescu nu mai reprezintă mare lucru. (...) Pentru poporul român, Traian Băsescu a încetat să mai fie un lider", a spus Ponta, la sediul central al USL, adăugând că este foarte mulţumit că s-a votat corect la referendum. Potrivit acestuia, USL trebuie să îi reprezinte şi să îi apere în continuare pe cei 8 milioane de români care nu îl mai vor pe Traian Băsescu.
"Noi trebuie, din postura pe care o avem, de majoritate parlamentară, de majoritate absolută în cadrul autorităţilor locale, în cadrul Guvernului, trebuie să ne facem datoria faţă de cei 8 milioane de români şi să îi apărăm de Băsescu şi de profitorii şi cei din jurul lui Băsescu, care probabil se aşteaptă la tot felul de funcţii şi avantaje. Trebuie să îi apărăm pe români de ei. Practic, domnul Băsescu este demis deja, nu mai există, când te-au ales 5 milioane de români şi 8 milioane au vrut să pleci", a susţinut Ponta.
În opinia sa, rezultatul de la referendum este unul "extraordinar", liderul PSD argumentând că ultimii 22 de ani "nimeni, niciodată, nu a obţinut 8 milioane de voturi pentru o acţiune politică".
Pe de altă parte, Victor Ponta a spus că USL îl are în continuare ca prezidenţiabil pe Crin Antonescu şi a arătat că ar fi anormal ca acesta să se retragă în condiţiile scorului obţinut la referendum.
"Cum, când am câştigat cu 85% la 15%, ce faci, în ce ţară trăim, cine pierde se duce la Cotroceni, cine câştigă, pleacă? Nici vorbă de aşa ceva. Nu ştiu dacă se validează sau nu, dar când câştigi cu 85 la 15, looser-ul se duce la Cotroceni şi câştigătorul ce să facă să plece acasă? Trebuie să îi reprezentăm pe cei 8 milioane de români, ei sunt mai supăraţi decât noi, pentru că ei s-au dus la vot, au vrut să-l dea jos pe Băsescu şi pentru că nişte şmecherii făcute de Băsescu şi faptul că maghiarii au stat acasă, uite că rămâne Băsescu în funcţie. Trebuie să te baţi pentru cei 8 milioane de români", a declarat Ponta.
Liderul social-democrat a afirmat că nu se va organiza un alt referendum, deoarece "lucrurile sunt foarte clare" şi "Băsescu nu mai reprezintă pe nimeni".
"Prin votul de duminică, domnul Traian Băsescu nu mai are niciun fel de legitimitate şi nu mai reprezintă pe nimeni. Probabil va sta la Cotroceni, va avea maşini, vile şi pe câţiva profitori din jurul lui care îl vor îndemna şi îl vor lăuda în continuare. Dar, pentru poporul român, Traian Băsescu a încetat să mai fie un lider de duminică seară, când, în modul acesta ruşinos, şmecheresc, încearcă să se agaţe de putere", a susţinut Victor Ponta.
El a afirmat că nu este dispus să mai negocieze cu Traian Băsescu deoarece "românii nu îl mai vor" şi, în plus, "este extrem de incoerent".
"Se poate face un singur lucru. Există o ruptură totală între Traian Băsescu şi clica lui şi poporul român, ori noi îi vom reprezenta pe români, ne vom face datoria faţă de ei şi la guvernare şi în Parlament şi în administraţia locală, vom câştiga alegerile din toamnă şi vom încerca să diminuăm prejudiciile şi daunele pe care prezenţa domnului Băsescu şi a profitorilor din jurul lui le aduc României", a explicat Ponta.