Peste 9.000 de gospodării din întreaga ţară, nealimentate cu energie electrică, vor beneficia de panouri fotovoltaice montate gratuit, în cadrul programului naţional ”Centenarul Luminii”, demarat anul trecut. "Vom trece la punerea în operă şi înscrierea cetăţenilor care nu au curent electric în casă, pentru că anul trecut, în an centenar, am lansat proiectul «Centenarul Luminii», prin care, pentru aproximativ 9.000 de gospodării vom monta gratuit celule fotovoltaice, astfel încât, fiecare cătun, fiecare casă din România să aibă curent electric", a declarat, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Galaţi, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Totodată, Graţiela Gavrilescu a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că ministerul are la dispoziţie un buget de 100 de milioane de euro prin Programul Operaţional Regional pentru montarea de celule fotovoltaice la peste 60.000 de unităţi locative din ţară. Finanţarea nerambursabilă pentru această achiziţie este de 90%, fiecare panou fotovoltaic are o putere instalată de trei kilowatti, iar fiecare gospodărie va putea să folosească energia electrică produsă de panoul fotovoltaic, în timp ce surplusul de energie electrică va putea fi distribuit în reţeaua naţională. "Avem peste 100 de milioane de euro prin prin Programul Operaţional Regional, asta înseamnă că peste 60.000 de unităţi locative vor putea să-şi monteze celule fotovoltaice, cu posibilitatea ca fiecare dintre noi, cetăţenii, să consumăm energia electrică pe care ne-o facem fiecare, dar să şi dăm surplusul în reţeaua naţională. Pentru că la iniţiativa noastră, Parlamentul României, anul trecut, a aprobat o modificare legislativă prin care fiecare dintre noi putem să devenim un mic furnizor de energie electrică", a declarat ministrul Mediului.