28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministerul Finanţelor a stabilit plafonul programulului "Investeşte în tine" pentru 2019
Ministerul Finanţelor a stabilit plafonul programulului "Investeşte în tine" pentru 2019

Ministerul Finanţelor a stabilit, conform unui proiect de act normativ, plafonul pentru 2019 al programului "Investeşte în tine", în valoare de 1 miliard de lei, informează Mediafax. În anul 2018 plafonul total al garanţiilor a fost de 600 de milioane de lei, în condiţiile în care programul a demarat la sfârşitul lunii octombrie 2018. Până la data de 31 decembrie 2018 au fost acordate un număr de 1.049 garanţii, în valoare totală de 29,14 milioane lei, pentru o valoare a finanţărilor de 36,42 milioane lei.
Programul are ca obiect facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la 26 de ani, precum şi pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani şi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare, respectiv cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională autorizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, şi, după caz, de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 40.000 lei, în proporţie de 80% de către stat prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare. Plăţile de dobândă pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisionul de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza.
În anul 2018, a fost aprobat un plafon total al garanţiilor de 600 milioane lei, alocat de către Ministerul Finanţelor Publice în mod egal în favoarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Fondului Român de Contragarantare, iar pentru anii următori plafoanele anuale ale garanţiilor de stat se vor aloca fondurilor de garantare în funcţie de gradul de utilizare a plafoanelor alocate acestora în anul precedent. În cadrul programului s-au înscris 4 finanţatori, dintre care CEC BANK şi Banca Transilvania au solicitat alocare de plafon, iar BCR si Raiffeisen Bank care şi-au exprimat intenţia de înscriere în viitor ca bănci partenere. În urma consultării cu Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi având în vedere previzionatul succes de care se va bucura programul în următorii ani, precum şi interesul manifestat atât de potenţialii beneficiari cât şi de actorii importanţi ai pieţei bancare, se propune un nivel al plafonului garanţiilor care pot fi emise în anul 2019, în sumă de 1.000 milioane lei, arată expunerea de motive. Pentru nivelul plafonului s-au luat în considerare evoluţia programului şi aspectele relevate de implementarea acestuia, precum şi gradul ridicat de utilizare a plafonului în decursul a doar 3 luni de funcţionare a programului în anul 2018.


Articole înrudite