Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat criteriile de selecţie a liceelor care pot deveni Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei (CETI) în cadrul unui proiect are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de pregătire şi dezvoltare a elevilor din clasele IX - XIII capabili de performanţe înalte, profil matematică - informatică.
Potrivit unui comunicat MEN, în cadrul proiectului vor fi înfiinţate şi operaţionalizate 60 de Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei, fiecare centru urmând să beneficieze de un laborator IT dotat cu 26 calculatoare performante şi o tablă interactivă.
Procesul de selecţie este deschis unităţilor şcolare din sistemul public de învăţământ care pot asigura condiţii optime pentru funcţionarea acestor centre.
Pentru a fi eligibilă, o unitate şcolară interesată trebuie să transmită ISJ/ISMB o scrisoare de intenţie prin care îşi asumă un program deschis de cel puţin 10 ore/săptămână adresat copiilor din comunitate interesaţi să participe la activităţi, pe o durată de cel puţin doi ani de la data punerii în funcţiune a centrului. Activităţile vor implica în mod direct copiii, iar inspectoratele şcolare judeţene vor aduce la cunoştinţa şcolilor din reţeaua judeţeană/municipiu programul centrelor selectate, care vor asigura pregătirea elevilor.
Procesul de selecţie va avea două etape. Prima etapă va fi realizată de fiecare inspectorat şcolar judeţean/ISMB pe baza a şapte reguli şi se va încheia cu desemnarea câte unui centru la nivelul fiecărui judeţ/sector. Etapa a II-a presupune o evaluare efectuată de o comisie naţională, stabilită de MEN, în urma căreia vor fi selectate încă 13 centre la nivel naţional, din regiunile mai puţin dezvoltate, care obţin cele mai bune punctaje şi respectă principiul conform căruia, în fiecare judeţ, nu pot fi mai mult de două centre.
Implementarea proiectului "Promovarea şi susţinerea excelenţei în educaţie prin dezvoltarea competenţelor în disciplina Tehnologia Informaţiei" porneşte de la modelul japonez de a preda această disciplină şi de la necesitatea înfiinţării în ţara noastră a unor licee-CETI care să ofere elevilor o pregătire avansată, calificată şi centrată pe aptitudinile şi nevoile lor de instruire, respectiv pe stimularea creativităţii, precizează sursa citată.