23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mamaia, destinaţia favorită a românilor pentru vacanţa de vară
Mamaia, destinaţia favorită a românilor pentru vacanţa de vară

Mamaia ocupă, pentru al doilea an consecutiv, locul întâi în topul destinaţiilor alese de turiştii români pentru petrecerea vacanţei de vară, în timp ce Roma este destinaţia favorită pentru city break, conform unui studiu realizat de un site de specialitate, remis AGERPRES.
Dacă staţiunea Eforie Nord şi-a păstrat poziţia a doua şi în 2016, Costineştiul a pierdut ultimul loc din clasament în favoarea staţiunii bulgăreşti Albena.
În ceea ce priveşte interesul românilor pentru city break-uri, studiul realizat de trivago.ro arată că Roma a detronat Parisul, iar destinaţii precum Viena sau Istanbul au fost înlocuite cu alte două staţiuni litorale, Skala Potamia din Grecia şi Sunny Beach din Bulgaria.
Conform indicelui de preţuri hoteliere trivago pentru luna mai, tarifele unităţilor de cazare se află în uşoară creştere comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Excepţie fac hotelurile din Albena, Roma şi Paris, care au înregistrat în această lună preţuri cu până la 10% mai scăzute în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2015. Cea mai scumpă destinaţie în luna mai a fost Barcelona, preţul mediu pentru o noapte de cazare în capitala catalană fiind de 747 lei, cu aproximativ 10% mai mult decât luna mai a anului trecut.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor din aceste destinaţii în lunile viitoare, turiştii români se pot aştepta la o majorare a acestora cu până la 70% faţă de luna mai. Un astfel de caz este cel al staţiunii Mamaia, unde luna iunie este singura în care românii mai pot rezerva o cameră pentru un preţ mediu de 375 lei. În luna iulie, preţul mediu pentru o cameră dublă în staţiunea de la malul Mării Negre va fi de 649 lei pe noapte, Mamaia fiind astfel cea mai scumpă destinaţie litorală din această vară. Spre deosebire de destinaţiile litorale, cele de tip city break vor înregistra în luna iunie cele mai ridicate preţuri pentru unităţile de cazare. Pentru cei ce doresc să petreacă un weekend în una dintre capitalele europene, ar fi recomandat să facă acest lucru în luna iulie când preţurile medii pentru o noapte de cazare vor scădea, spre exemplu, cu până la 26% în Paris şi cu până la 21% în Roma.
Studiul a fost realizat pe baza rezultatelor căutărilor efectuate de utilizatorii români pe platforma trivago.ro în intervalul 1 ianuarie — 29 mai 2016 pentru perioada de vacanţă 1 iunie — 31 august 2016, considerând doar căutările pentru oraşe.


Articole înrudite