În România, suma banilor din afara sistemului bancar a ajuns la echivalentul a circa 20 de miliarde de euro, în vreme ce investiţiile pe toate segmentele pieţei de capital abia ajung la 15 miliarde de euro, potrivit estimărilor dintr-un document al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În România există bani gheaţă echivalând cu circa 20 de miliar de de euro, depozite bancare de aproximativ 40 de miliarde de euro şi plasamente pe piaţa de capital ale investitorilor instituţionali români şi străini de circa 15 miliarde de euro, pe toate segmentele pieţei, potrivit estimărilor dintr-un document al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Din totalul „banilor la saltea” din România numerarul în circulaţie valora numai 8,5 miliarde de euro (37,42 miliarde de lei) la sfârşitul lunii septembrie, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Totodată, sumele transferate în ţară de românii de peste hotare s-au ridicat în primele opt luni ale acestui an la 2,46 miliarde de euro.
„Estimările noastre au luat în calcul şi remiterile de bani trimise de românii care lucrează în străinătate şi care se păstrează în mare măsură în cash, ca şi alte sume care scapă statisticilor oficiale”, a explicat ieri Bogdan Mugescu, specialist business development la BVB, cu ocazia întâlnirii lunare din seria Focus Investors.