27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Instituţiile publice, obligate să asigure copierea gratuită a actelor depuse de cetăţeni
Instituţiile publice, obligate să asigure copierea gratuită a actelor depuse de cetăţeni

Legea 9/2023, ce se va aplica din 4 iulie 2023, vizează simplificarea procedurilor administrative de depunere a unor acte la autorităţile şi instituţiile de la noi.
Concret, autorităţile şi instituţiile publice care vor solicita copii, în format fizic (pe hârtie), ale unor acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, vor trebui să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora.
Tot gratuit, aceleaşi instituţii trebuie să pună la dispoziţia cetăţenilor, atât în format fizic, cât şi în format electronic (pe site-ul propriu), modelele formularelor sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate.
Totodată, legea prevede că regulile de mai sus se vor aplica şi “persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
De asemenea, dosarul cu şină va fi interzis la stat.
“Propunerea legislativă are menirea de a ajuta cetăţenii să-şi rezolve rapid şi simplu procedurile administrative de depunere a unor acte, cereri sau formulare la diverse autorităţi şi instituţii. Este interesul tuturor ca actul administrativ să fie rapid, uşor de realizat şi fără cheltuieli din partea cetăţenilor. Existenţa unor copii tipărite a documentelor pe care autoritatea le solicită, dar şi fotocopierea gratuită, la nevoie, a actelor pe care autoritatea le solicită reprezintă premisele unui serviciu public de calitate şi eficient”, subliniază iniţiatorii, potrivit reperul.ro.


Articole înrudite