În cadrul unei acţiunii derulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Ministerul Muncii, prin Inspecţia Muncii, pe baza Planului comun de acţiune, apar şi primele rezultate.
Într-un control, care se circumscrie obiectivelor acţiunii Cronos, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au identificat o firmă de pază din Bucureşti care, în perioada 2016-2021, a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 7,14 milioane lei prin deducerea nelegală a TVA şi declararea parţială a muncii a peste 180 de agenţi de pază angajaţi. Pentru recuperarea prejudiciului cauzat inspectorii antifraudă au sesizat Parchetul competent.
Inspectorii antifraudă au verificat contractele de pază pentru spaţii comerciale, proiecte de dezvoltare imobiliară, clădiri rezidenţiale, clădiri de birouri sau depozite din Bucureşti şi jud. Ilfov şi au constatat un cuantum de 931.031 de ore (aproximativ 106 ani) lucrate efectiv de personalul angajat, dar neînregistrate în pontaje sau în contabilitate.
Astfel, reprezentanţii firmei controlate şi-au încălcat obligaţia de a declara şi achita contribuţiile sociale şi impozitul pe venit şi au cauzat un prejudiciu de peste 4,94 milioane lei.
De asemenea, inspectorii DGAF au identificat achiziţii fictive de carburant în valoare de peste 11 milioane lei, pentru care s-a obţinut deducerea de TVA în cuantum de cca. 2,19 milioane lei. Pentru justificarea disimulării cumpărării şi consumului de carburant, reprezentanţii firmei de pază au falsificat bonuri fiscale, au încheiat contracte de comodat cu persoane fizice, fără a utiliza în realitate autovehiculele respective, în timp ce o singură persoană a completat toate foile de parcurs din care rezulta că ar fi fost străbătuţi 34.759.334 km, în condiţiile în care distanţa de la Pământ la Lună este de 384.400 km.