27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Hotelurile deschise în minivacanţa de 1 Mai, ocupate, în medie, în proporţie de 80%
Hotelurile deschise în minivacanţa de 1 Mai, ocupate, în medie, în proporţie de 80%

Operatorii din turism de la Marea Neagră se pregătesc pentru deschiderea sezonului estival 2022, cu peste 100 de unităţi de cazare gata să-şi primească oaspeţii în weekend-ul de 1 Mai, arată datele centralizate de turoperatorul Litoralulromanesc.ro.
Potrivit rezervărilor făcute până în acest moment, gradul de ocupare a hotelurilor care au lansat pachete speciale pentru minivacanţa de 1 Mai este, în medie, de 80%, staţiunile Mamaia şi Costineşti urmând să fie cele mai aglomerate la finalul acestei săptămâni.
"Evenimentele anunţate pe litoral, precum şi faptul că pretrecerile din cluburi vor fi, după doi ani de pandemie, fără restricţii, explică cel mai bine preferinţele turiştilor în acest an în materie de cazare pentru că localizarea hotelului a contat foarte mult în momentul rezervării. Astfel, vedem că în zona de nord a staţiunii Mamaia, polul distracţiei de pe litoral, hotelurile sunt aproape pline faţă de sudul staţiunii, unde există un grad de ocupare de aproximativ 60%. De asemenea, hotelurile din Costineşti se apropie de un grad de ocupare de 90%, în contextul în care acolo se va desfăşura prima ediţie a Festivalului 'Beach, Please', dedicat muzicii hip-hop & trap", a declarat Ionuţ Nedea, directorul general al Litoralulromanesc.ro.
În ceea ce priveşte preţurile, tarifele pornesc de la 113 lei/noapte pentru două persoane, sumă ce acoperă doar cazarea, fără masă sau alte servicii, la un hotel de 3 stele din Eforie Nord.
Totodată, pregătirile pentru minivacanţa de 1 Mai se află pe ultima sută de metri, iar operatorii din turism promit că startul sezonului estival se va da în cele mai bune condiţii. Pe plaje au fost amenajate beach-baruri şi s-au instalat umbrele şi şezlonguri.

Sezonul 2022 aduce foarte multe noutăţi la capitolul "Cazare" în staţiunile româneşti de la Marea Neagră

Conform sursei citate, sezonul 2022 aduce foarte multe noutăţi la capitolul "Cazare" în staţiunile româneşti de la Marea Neagră, de la hoteluri nou construite până la reamenajări şi redecorări interioare.
"Proprietarii şi administratorii de hoteluri de pe litoralul nostru au înţeles că preferinţele turiştilor şi criteriile în funcţie de care aleg cazarea s-au schimbat în ultimii ani. Primează calitatea serviciilor, precum şi confortul, curăţenia, românii fiind dispuşi să plătească mai mult, dar să şi primească un pachet complex. De aceea, s-au făcut investiţii în crearea unor locuri de joacă pentru copii, spaţii de recreere, spa-uri etc. În plus, nu doar că au fost îmbunătăţite condiţiile de cazare în hoteluri mai vechi, preluate de noi investitori care le-au renovat, dar au apărut şi unităţi de cazare noi", a adăugat Ionuţ Nedea.
De exemplu, în staţiunea Eforie Nord, anul acesta a fost inaugurat ApartHotel Amaris 3*. Tot în Eforie Nord, Hotelul Belvedere a fost renovat şi reclasificat la 4 stele, Hotel Union a adăugat un corp de clădire nou, clasificat la 4 stele, care include piscină şi spa center, Hotelul Bacolux Koralio a fost renovat şi reclasificat la 4 stele. În staţiunea Mamaia, Hotelul Unirea a fost renovat şi reclasificat la 3 stele.
Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.
Anul trecut, agenţia a raportat vânzări de 165 milioane de lei, în creştere cu 65% faţă de 2020 şi cu 26% faţă de cifrele înregistrate în 2019, în condiţiile în care, prin intermediul său, vara trecută au ajuns la mare peste 200.000 de turişti, în creştere cu 31% faţă de 2020. (sursa Agerpres)


Articole înrudite