Guvernul a decis să plătească profesorilor şi personalului didactic auxiliar o subvenţie de 150 de euro, din fonduri europene, a anunţat miercuri ministrul Educaţiei Remus Pricopie la lansarea unor proiecte din fonduri europene care a avut loc la Palatul Victoria.
Pricopie a explicat că este vorba despre reluarea unui proiect mai vechi prin care profesorii primeau 100 de euro pentru a-şi cumpăra cărţi.
"Se numea atunci "suta de euro pentru cărţi"—fiecare cadru didactic primea echivalentul în lei a 100 de euro pentru a-şi achiziţiona cărţi. Acest drept în perioada crizei a fost anulat, iar noi acum, în urma discuţiei cu colegii din guvern şi cu sindicatele, am găsit această nouă formulă. Este vorba de un proiect de 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea profesională a personalului didactic. De data aceasta nu există condiţionare strictă de a cumpăra cărţi şi a deconta prin facturi, ci este vorba de o sumă forfetară pe care profesorii o pot folosi pentru achiziţia de materiale didactice, cărţi, participare la cursuri, conferinţe", a precizat ministrul Educaţiei.
Potrivit acestuia, ministerul este cel care va aplica pe POSDRU pentru proiect şi va transmite banii către universităţi şi inspectorate şcolare.
"Aceste instituţii fac plăţile direct, aceeaşi sumă pentru toate persoanele, aproximativ 150 de euro, echivalentul în lei, pe baza listelor de cadre didactice şi personal didactic auxiliar. Procesul va decurge uşor, în câteva săptămâni vom face aceste plăţi. Se va derula pe o perioadă de aproximativ 9 luni. (...) Nu vorbim de deconturi, ci este o pagină în care fiecare cadru didactic va spune cum a folosit cei 150 de euro, în raport cu dezvoltarea profesională a fiecărei persoane", a spus Pricopie.
El a precizat că deocamdată proiectul "este pentru anul şcolar în curs, sunt discuţii avansate la nivelul Guvernului pentru ca această politică să se permanentizeze şi în fiecare an să avem un astfel de grant".
Potrivit unui comunicat al MFE, de această subvenţie vor beneficia aproximativ 300 de mii de persoane, personal didactic, preuniversitar şi universitar.