Guvernul va implementa toate măsurile la care s-a angajat în scrisoarea de intenţie şi în memorandumul cu finanţatorii externi, indiferent dacă preşedintele Traian Băsescu va semna sau nu aceste documente, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă organizată de Departamentul pentru Energie.
"Misiunea se finalizează oricum cu o scrisoare de intenţie, nu există niciun punct în care să nu fim de acord. Rămâne de văzut dacă se finalizează procedura legală internă, şi anume dacă scrisoarea şi memorandumul sunt semnate şi de preşedinte. Dar, indiferent dacă sunt semnate sau nu de preşedinte, decizia Guvernului este foarte clară: de a respecta şi de a implementa tot ceea ce am convenit cu partenerii internaţionali', a spus Ponta.
Potrivit acestuia, toate părţile implicate înţeleg faptul că refuzul preşedintelui de a semna aceste documente este o problemă pur politică şi nu are nicio influenţă asupra calendarului de listări, asupra măsurilor de reformă structurală şi asupra ţintelor de deficit şi de cheltuieli.
Întrebat care este statutul acordului, respectiv dacă este suspendat sau îngheţat, premierul a răspuns: "Nu am găsit exact termenul corect".
"Vreau, însă, să fac o precizare: a apărut o informaţie ieri în presă legat de o ordonanţă privind ASF-ul. Astăzi, domnul Voinea (ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea — n.r.) o să vă pună la dispoziţie memorandumul semnat cu Comisia Europeană, prin care ne-a fost cerut în mod imperativ ca board-ul ASF să aibă un număr redus de persoane şi ca toţi cei care fac parte din board să aibă o anumită pregătire profesională. Asta, pentru că ori nu s-a înţeles, ori nu s-a vrut să se înţeleagă de ce a fost redus numărul celor din board şi de ce s-au impus anumite condiţii de pregătire profesională la ASF”, a adăugat premierul.
La întrebarea dacă va discuta cu preşedintele Băsescu pe tema majorării accizei la carburanţi înainte de încheierea vizitei FMI, şeful Guvernului a răspuns că duminică va avea loc şedinţa CSAT.
De asemenea, întrebat dacă se va aborda şi această temă în şedinţa CSAT, Ponta a spus: "Haideţi că vorbim atunci”.