23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fondul Monetar Internaţional nu are nicio îndoială faţă de corectitudinea datelor transmise de România Biroului Statistic al Uniunii Europene - Eurostat - referitoare la deficitul bugetar pe anul trecut, a declarat, miercuri, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, pentru postul de radio RFI.
"FMI nu are, categoric, niciun dubiu faţă de calitatea datelor transmise de România în privinţa deficitului bugetar pe 2010", a spus Tănăsescu.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat, marţi, că, împreună cu Banca Naţională şi experţi ai Ministerului de Finanţe, lucrează la identificarea discrepanţelor dintre conturile financiare şi nefinanciare ale CFR Infrastructură şi societăţii Termoelectrica, după ce Eurostat şi-a exprimat unele rezerve asupra calităţii datelor remise la finele lunii martie 2011, în principal cu referire la tratamentul statistic al indicatorilor unor companii reclasificate în sectorul administraţiile publice conform metodologiei ESA 95. Astfel de rezerve au fost exprimate de Eurostat şi în anii precedenţi asupra datelor transmise de alte state membre, cum ar fi Grecia, Danemarca şi Marea Britanie, inclusiv pentru ultima notificare fiscală transmisă la 31 martie 2011.
Referitor la rezervele formulate de către biroul de statistică al Uniunii Europene asupra datelor transmise de România, INS a precizat că odată cu notificarea fiscală s-au transmis date suplimentare la solicitările instituţiei europene în vederea analizei includerii în sectorul administraţiile publice a unor societăţi, precum CFR Infrastructură şi Termoelectrica.
„Situaţiile au fost elaborate de Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, conform metodologiei europene ESA 95, pe baza datelor raportate în contul de profit şi pierdere şi a celor din bilanţul contabil pe perioada 2007-2009, iar pentru anul 2010 au fost făcute estimări, deoarece contul de profit şi pierdere, respectiv bilanţul au termen de depunere ulterior datei de transmitere a notificării (31 martie a.c.)”, a arătat INS.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că România nu are probleme în privinţa raportărilor către Eurostat privind deficitul bugetar pe 2010.
"Deficitul bugetar nu depăşeşte, în momentul de faţă, pragul de 200 milioane lei stabilit cu Comisia Europeană pentru calculul deficitului bugetar prin cele două sisteme, respectiv metoda contului financiar şi a celui nefinanciar. Datele privind conturile financiare pentru calcularea deficitului sunt verificate de BNR, iar cele nefinanciare de către INS. La ora actuală nu avem nici o problemă pentru că am introdus în raportările noastre şi pierderile companiilor de stat CFR Infrastructură şi Termoelectrica", a precizat Gheorghe Gherghina.
Acesta a adăugat că decizia introducerii pierderilor celor două companii de stat în deficitul bugetului general consolidat a fost luată împreună cu Eurostat la finele lunii martie şi, deocamdată, sunt doar cifre estimative, raportarea datelor finale urmând să fie făcută în luna septembrie.
Secretarul de stat în MFP a mai spus că impactul serios asupra deficitului prin introducerea pierderilor celor două companii apare doar în momentul în care sunt introduse în deficitul bugetului general consolidat, dar până la această dată, în baza bugetelor de venituri şi cheltuieli ale celor două companii, acesta nu va depăşi 0,1 la sută din PIB.
"Introducerea pierderilor Termoelectrica şi CFR Infrastructură în deficitul bugetar va aduce o creştere a deficitului în 2011 de 0,1 la sută din PIB, dacă pierderile acestora nu vor depăşi circa 500 milioane lei, după cum arată bugetul de venituri şi cheltuieli al celor două companii. În 2010 pierderile celor două companii de stat au fost de două miliarde lei şi au influenţat deficitul bugetului general consolidat cu 0,4 - 0,5% din PIB", a explicat Gherghina.
Pentru 2011, MFP a estimat un deficit bugetar de 4,5% calculat după metoda sistemului european de contabilitate (ESA).
Eurostat au cerut autorităţilor române ca până în septembrie să fie verificate foarte serios aceste cifre pe anii 2007-2009.
"Din dialogul cu ei am convenit la nivelul guvernului să verificăm calitatea datelor la cele două companii. Am convenit o consultanţă cu cei de la Eurostat asupra calităţii acestor date după plecarea misiunii FMI", a subliniat secretarul de stat în MFP.
Potrivit sursei citate, în anii trecuţi pe bugetul general au mai fost introduse companii precum CFR Călători, Metrorex, CNADNR, Compania Huilei Petroşani, acestea având ulterior mecanisme şi sisteme de raportări specifice.
Produsul Intern Brut al României a crescut în 2010 până la 513,641 miliarde lei, de la 498,008 miliarde lei în 2009, în timp ce deficitul guvernamental a scăzut la 33,074 miliarde lei (6,4 % din PIB), de la 42,439 miliarde lei (8,5 % din PIB) în 2009, potrivit datelor prezentate marţi de Oficiul de Statistică a Uniunii Europene (Eurostat).

Articole înrudite