23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Filmele ''Son of Saul'', cu actorul român Levente Molnar, şi ''Youth'', cu Mădălina Ghenea, nominalizate la Premiile Cesar
Filmele ''Son of Saul'', cu actorul român Levente Molnar, şi ''Youth'', cu Mădălina Ghenea, nominalizate la Premiile Cesar

Lungmetrajele ''Son of Saul'', în care joacă actorul român Levente Molnar, şi ''Youth'', din a cărui distribuţie face parte şi fotomodelul Mădălina Ghenea, se numără printre cele şapte pelicule nominalizate săptămâna trecută pentru Premiul Cesar, la categoria ''Cel mai bun film străin'' .
Nominalizările pentru cele 21 de categorii tehnice şi artistice au fost decise în acest an prin votul a 4276 membri ai Academiei de Artă şi Tehnică Cinematografică din Franţa, iar gala laureaţilor va avea loc la 26 februarie, la Paris.
Pelicula ''Son of Saul'', a regizorului ungar Laszlo Nemes, a obţinut deja în 2016 Globul de Aur pentru ''Cel mai bun film străin'' şi este nominalizată, la aceeaşi categorie, şi pentru premiile Oscar, care se vor decerna la 28 februarie.
Celelalte nominalizări la această categorie a premiilor Cesar sunt : ''Je suis mort mais j'ai des amis'', de Guillaume Malandrin şi Stephane Malandrin, ''Le tout nouveau testament'', al lui Jaco van Dormael, ''Taxi Teheran'', al iranianului Jafar Panahi, şi ''Mia Madre'', a italianului Nanni Moretti. La acestea se adaugă ''Birdman'', al mexicanului Alejandro Gonzalez Inarritu, care a primit patru Oscaruri anul trecut şi candidează la Cesar în 2016 întrucât premiera sa în Franţa a avut loc în 2015.
Marile favorite ale ediţiei din acest an, cea de-a 41-a, a premiilor Cesar, fiecare cu câte 11 nominalizări, sunt filmele ''Marguerite'', de Xavier Giannoli, şi ''Trois souvenirs de ma jeunesse'', de Arnaud Desplechin.


Articole înrudite