România trebuie să ia măsuri pentru a-şi asigura o creştere economică sustenabilă timp de câteva decenii, nu doar de la un an la altul, iar un avans de 3,5% pe an, timp de zece ani, este preferabil unuia de 4,5% pe an, timp de cinci ani, urmat de o criză economică, susţine Jeffrey Franks, reprezentantul FMI la Uniunea Europeană şi fost negociator-şef al FMI pentru România.
"România trebuie să ia măsuri pentru a-şi asigura creşterea economică pentru câteva decenii, în loc să privească doar de la un an la altul. Eu aş prefera să văd România crescând cu 3,5% pe an timp de zece ani, decât să o văd crescând cu 4,5% timp de cinci ani şi apoi să vedem o criză economică. Acesta este pericolul cu care ţara se confruntă acum", a declarat Franks, în cadrul unei dezbateri organizată de Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit acestuia, economia României poate să crească şi cu 4% anual, însă, pentru ca această creştere să fie sustenabilă, autorităţile trebuie să stimuleze investiţiile, să crească rata de absorbţie a fondurilor europene şi să rezolve problemele din companiile de stat, prin privatizare sau prin alte modalităţi de a atrage capital privat la acestea.
În plus, Franks a atras atenţia că România este pe punctul de a repeta greşelile făcute în trecut.
"Creşterea economică în România nu este acum atât de mare cât a fost în perioada pre-criză. Dar nu ne dorim să fie la fel de mare, pentru că atunci s-a dovedit a fi nesustenabilă. Întrebarea cu care ne confruntăm acum este dacă unii din paşii care au fost făcuţi în domeniul taxelor şi salariilor în ultimul an conduc la menţinerea stabilităţii sau vin în contradicţie cu aceasta. Cred cu adevărat că trebuie să fim atenţi să nu repetăm aceleaşi greşeli în România făcute în trecut", a mai spus reprezentantul FMI.
El s-a referit, în acest context, la măsuri de stimulare a creşterii economice, când aceasta este deja puternică, în locul constituirii de rezerve pentru perioadele mai dificile.