27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Drumurile forestiere trec din administrarea Romsilva în cea a consiliilor locale
Drumurile forestiere trec din administrarea Romsilva în cea a consiliilor locale

Senatul a adoptat, luni, un proiect care modifică Legea 192/2010 în sensul trecerii drumurilor şi căilor ferate forestiere, care deservesc fondul forestier naţional, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva în cea a unităţilor administrativ teritoriale şi a consiliilor locale, informează Mediafax. "Drumurile forestiere, căile ferate forestiere şi lucrările de corectare a torenţilor, precum şi terenurile aferente acestora, care fac obiectul trecerii, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi administrarea consiliilor locale ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la cererea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz. Prevederile se aplică şi drumurilor forestiere, lucrărilor de corectare a torenţilor şi terenurilor forestiere aferente acestora care deservesc în totalitate fondul forestier proprietate publică a statului şi zonele turistice şi de agrement situate în perimetrul unei unităţi administrativ teritoriale", prevede articolul 2 din proiectul legislativ. Propunere legislativă pentru modificarea art.2 din Legea nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi adminstrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora a fost adoptată de senatori cu 90 de voturi «pentru» şi 12 voturi «împotrivă».
Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic a adoptat un raport de admitere cu amendamente admise. "Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea articolului 2 din Legea nr.192/2010, în sensul în care se propune trecerea drumurilor forestiere, căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestor să se facă fără acordul consiliului local, consiliului judeţean sau Consiliului Municipiului Bucureşti, după caz. Comisia pentru administraţie publică a transmis un aviz negativ", potrivit raportului comisiei sesizate.
Iniţiatorii proiectului sunt deputaţii PSD Neculai Iftimie, Eugen Neaţă şi Mihai Weber. "Având în vedere că la nivel naţional sunt tot mai multe drumuri forestiere care deservesc 100% fondul forestier naţional proprietate publică şi în acelaşi timp, zonele turistice şi de agrement ale unor unităţi administrativ-teritoriale, prin propunerea legislativă permitem ca aceste drumuri forestiere, cu lucrările de artă şi corectate a torenţilor, să treacă în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale, în vederea dezvoltării şi modernizării acestora", susţin iniţiatorii în expunerea de motive a actului normativ. Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor având rolul de for decizional.


Articole înrudite