27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Compania Naţională Poşta Română a început modernizarea
Compania Naţională Poşta Română a început modernizarea

Compania Naţională Poşta Română a început procesul de modernizare, care are ca scop final creşterea calităţii serviciilor către clienţi, prin debirocratizare, automatizare şi retehnologizare.
În urmă cu câteva zile, a fost demarat procesul de modificare a organigramei de personal; cea nouă se află, în acest moment, în plină implementare.
Concret, se vor transforma unele departamente vechi din administraţia centrală în unităţi de afaceri independente, se vor reaşeza procesele decizionale şi se va numi o nouă echipă managerială. Această reorganizare este un proces de durată şi va fi implementată prin decizii de management succesive, care la final vor avea ca efect schimbarea fundamentală a modului de funcţionare a Administraţiei Centrale.
Dintr-o structură de control, administraţia va deveni o structură de susţinere a reţelei, inclusiv prin reducerea numărului de posturi din aparatul central administrativ.
Unităţile de afaceri au misiunea să atragă business şi vor opera independent faţă de administraţia centrală.
„În primul rând ţintim să eliminăm birocraţia. Cu acest pas făcut, putem implementa mult mai uşor proiectele noastre de business. Pentru că dorim să schimbăm total paradigma: dintr-o companie centrată pe instituţia hârtiei, vrem să devenim o companie agilă, care să răspundă nevoilor pieţei. Şi, pe de altă parte, să ne putem îndeplini mult mai bine şi misiunea socială. Am început, aşadar, restructurarea, prin a schimba vechii directori, cărora le mulţumim pentru munca de zeci de ani din Poştă. Avem, în acest moment, o echipă nouă de manageri, oameni cu viziune proaspătă şi consistentă, oameni cu idei noi, orientaţi spre piaţa globală. Am păstrat în această echipă, însă, şi manageri cu foarte multă experienţă în Poştă”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Noua echipă managerială

Iată care este noua echipă managerială a Companiei Naţionale „Poşta Română”:
- Director Unitate de Afaceri Curierat – Constantin Cristian Tapalagă: Are 34 de ani de Poştă. A fost director al Sucursalei Regionale Ploieşti şi al Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ, şef serviciu regional, inspector exploatare. A creat colective de la zero, a contribuit la optimizarea costurilor, la eficientizarea reţelei poştale prin înfiinţări / desfiinţări subunităţi şi a coordonat managementul activităţii poştale din Neamţ.
- Director Departament Economico-Financiar – Alexandru Butiseacă: S-a alăturat echipei Poştei Române de puţin timp. Este cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române şi a fost cadru universitar la Universitatea Româno-Americană. A mai fost consilier al Ministrului Investiţiilor şi Fondurilor Europene şi al premierului României.
- Director Departament Clienţi şi Vânzări - Florin Gabriel Bulumac: Face parte din echipa Poştei Române de trei ani şi este director al Sucursalei Fabrica de Timbre, unde a crescut veniturile şi a implementat tehnologie de ultimă generaţie. A dezvoltat mai multe proiecte de succes, printre care linia tehnologică de insert pentru trimiteri masive de documente, precum şi echipamente pentru confecţionarea cutiilor de carton. Are o experienţă de 14 ani în industria bunurilor de larg consum.
- Director Departament Resurse Umane – Florin Valentin Gliga: Din 2020 conduce sucursala Regională a Poştei Române din Cluj - Napoca. Are experienţă de 22 de ani în managementul companiilor mici şi mijlocii, timp în care a fost director economic şi financiar la fabrici precum: Combinatul de Celuloză şi Hârtie Someş SA, Clujana SA, Unimet Cuc SA. De 16 ani oferă consultanţă financiară pentru companii.
- Director Unitate de Afaceri Servicii Financiare – Emil Ion Ciorîia: A director general adjunct în cadrul Poştei Române în 2009, apoi director al sucursalelor cu cel mai mare impact financiar şi operaţional. A studiat ştiinţe administrative, securitate comunitară şi este absolvent al cursurilor postuniversitare organizate de Colegiul Naţional de Apărare şi Institutul Diplomatic Român.
- Director Departament Infrastructură – Ovidiu Vasile Călin: A intrat în echipa Poştei acum 13 ani şi fost director executiv, adjunct şi  regional. Timp de 4 ani a activat ca secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
- Director Departament Juridic – Claudia Florentina Radu: De 12 ani este avocat, a lucrat la propriul său birou de avocatură, iar în Poşta Română s-a angajat în 2020 pe postul de consilier juridic în cadrul Sucursalei Fabrica de Timbre.
- Director Unitate de Afaceri Logistică – Alexandru Ioan Brătianu: A ocupat funcţia de director al Sucursalei Servicii Expres a Poştei Române. Are o experienţă de 12 ani în Companie, timp în care a manageriat proiecte importante: a redefinit strategia comercială de consignaţie din subunităţile poştale, a dezvoltat proiectul Colete-online.ro, a creat serviciul e-mandat cu plata online şi a extins parteneriatul cu eMag în peste 500 de oficii poştale.
- Coordonator Corpul de Control al Directorului General – Radu Ursanu: Doctor în economie, lucrează în Poşta Română de 13 ani. Din 2020 este director al Sucursalei Regionale de Poştă Iaşi, unde a dezvoltat condiţii de lucru mai bune pentru angajaţi.
- Director Unitatea de Afaceri Imobiliară – Silviu Mărgean: De profesie este analist tehnic şi a lucrat în domeniul pieţei de capital în companii din UK şi Australia. În 2009 a ocupat funcţia de Director coordonator adjunct la Direcţia Regională de Poştă Bucureşti. A mai fost consilier în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (unde s-a ocupat de activitatea Poştei), precum şi administrator provizoriu în Consiliul de Administraţie al Companiei.
- Director Departament Transformare Digitală – Oana Anghelescu: A lucrat în companii multinaţionale, unde a dezvoltat proiecte în managementul schimbării, alături de echipe internaţionale. A făcut parte din diverse proiecte de transformare digitală a proceselor de resurse umane, IT şi financiar, pentru clienţi din industriile farma, automotive şi altele. De câteva luni, coordonează departamentul IT din Poşta Română.
- Director Unitate de Afaceri Imprimate – Adrian Mircea Grecu: Fost jurnalist, a intrat în echipa Poştei Române acum 20 de ani, ca purtător de cuvânt. A fost director la Fabrica de Timbre, manager de vânzări şi de producţie.
Modernizarea Poştei Române este o decizie asumată atât prin programul de Guvernare 2021-2024, cât şi prin Memorandumul privind strategia de dezvoltare şi diversificare economică a Companiei prin DART, aprobat de Guvernul României, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română.


Articole înrudite