Prima observaþie dupã publicarea testelor PISA este cã România nu se simte cu adevãrat cuprinsã în competiþia lumii. Nu existã nicio reacþie oficialã sau semi-oficialã, nicio dezbatere în presã cu excepþia unor articole strict informative. Or, Europa occidentalã care stã destul de rãu în comparaþie cu alte pãrþi ale lumii a reacþionat mai viu, declanºând dezbateri aprinse despre cauzele acestei situaþii cu totul neconvenabile. Atunci când prima þarã europeanã (Elveþia) se aflã abia pe locul al 9-lea este firesc sã se punã întrebãri cu privire la natura acestui eºec.
Franþa este þara care pare cel mai rãu lovitã de testele PISA, deoarece a scãzut în ultimii 3 ani ºi a ajuns abia pe locul al 25-lea. Dar simptomul decãderii ºcolii este mai general ºi alimenteazã de ani buni o meditaþie încordatã asupra curenþilor subterani care împing lucrurile într-o direcþie sau alta.
Marcel Gauchet, un filosof francez care a insistat în ultimii ani asupra acestui subiect, a emis ipoteza cã eºecul ºcolar nu se explicã atât prin inegalitãþile economice cât prin criza autoritãþii ºcolii. ªcoala nu mai deþine poziþia de prestigiu pe care o deþinea cândva ºi care era susþinutã de autoritatea însãºi a cunoaºterii. Este semnificativ cã Gauchet este un om cu simpatii social-democrate ºi nu un gânditor catolic, la care invocarea autoritãþii ar putea pãrea o obligaþie de castã. Cu toate acestea el semnaleazã, în pofida curentelor dominante la stânga, cã eºecul ºcolii se datoreazã degradãrii ideii de autoritate. Profesorul este neajutorat în faþa elevilor sãi, cãci el nu se mai poate baza în exerciþiul didactic decât pe propria carismã. ªcoala ca instituþie ºi întreaga societate nu îl mai susþin, aºa încât profesorul este obligat sã se transforme într-un prestator de servicii subordonat elevilor suverani în calitatea lor de clienþi. Aºa cum profesorii din România ºtiu cel puþin la fel de bine, cea mai mare parte a energiei personale se cheltuieºte în efortul de a limita haosul clasei ºi de a menþine o ambianþã cât de cât structuratã. Elevii ºtiu cã au drepturi, dar ignorã ideea datoriei.
Atunci când privim rezultatele PISA care plaseazã China, Singapore, Hong Kong sau Japonia pe primele locuri cu punctaje mult peste media globalã, apare fireºte întrebarea dacã nu cumva ºcoala din Asia este mai eficientã graþie faptului cã ºi-a conservat autoritatea, cã nu a intrat în disoluþia drepturilor nelimitate ca în Europa. Sunt utile în acest context ºi reflecþiile lui Peter Sloterdijik care semnala cã spiritul disciplinei neabãtute ºi al efortului organizat, asociat cu vechile practici religioase, face ca asiaticii sã fie mai performanþi în multiple domenii. Dar disciplina aplicatã cu rigoare este legatã indisociabil de ideea de autoritate. Vechea autoritate religioasã a murit, spune Marcel Gauchet ºi este bine cã s-a întâmplat aºa, adaugã social-democratul din el, dar reflecþia asupra autoritãþii trebuie sã reînceapã de la zero. Un catolic sau un alt spirit ancorat în tradiþia religioasã ar contesta acest sens al timpurilor, dar i-ar da dreptate lui Gauchet cel puþin în concluziile sale: autoritatea este importantã, deoarece ºcoala nu poate funcþiona altfel atâta timp cât utilizarea forþei este de neconceput.
În România autoritatea ºcolii s-a menþinut o vreme prin autoritarismul regimului comunist. Dar încetul cu încetul, dupã 1990, în valul liberalizãrilor adevãrul a ieºit la ivealã. La început au dispãrut constrângerile „comuniste”, apoi ºcoala a devenit ceva, în esenþã, facultativ, dupã care s-au ivit instituþiile particulare care au transformat universitãþile în prestatoare de servicii ºcolare. Diplomele de licenþã ºi doctoratele contrafãcute au distrus ºi ultimul rest de autoritate care mai exista. Evoluþiile acestea ar putea fi urmãrite pas cu pas prin evenimente punctuale, legislative sau administrative: cea mai recentã loviturã datã autoritãþii ºcolii a fost desfiinþarea CNATDCU în 2012. Micul nucleu de rigoare ºtiinþificã, animat de respectul pentru cunoaºterea în sine, a fost ºi el dizolvat.
Am putea spune cã în România fenomenul degradãrii ºcolii prin pierderea autoritãþii ei sociale s-a petrecut vertiginos ºi cu îngroºãri caricaturale. ªcoala ºi-a piedut pur ºi simplu funcþia ei iniþialã ºi a devenit ceva neclar, ce ar trebui sã facã obiectul de studiu al sociologilor. Aº sugera sã se porneascã de la un exemplu absolut uluitor: Liceul „Benjamin Franklin” din Bucureºti are un imn propriu (un fel de Florian Pittiº manelizat) intonat de elevi ºi profesori deopotrivã, ºi care conþine urmãtoarele versuri: „E doar un liceu de cartier / Dar în lumea asta cam nebunã / M-a-nvãþat sã lupt ca sã nu pier”. (Youtube)
Ce concluzie s-ar putea trage? Cã ºcoala de astãzi oferã elevilor tehnici de supravieþuire într-o societate haoticã ºi injustã? Cu siguranþã cã e vorba de ceva grav în ciuda stilisticii decãzute, dar nu e de mirare cã, în noul context, cunoaºterea nu mai are nicio autoritate.
