În urma activităţilor desfăşurate, în această perioadă, de poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării, au fost constatate 48 de infracţiuni, au fost aplicate aproape 700 de amenzi şi au fost confiscate 1.500 de kg. de peşte proaspăt, peste 68 de plase de pescuit, precum şi un autovehicul şi trei ambarcaţiuni folosite la braconat.
În perioada 24 noiembrie — 7 decembrie, poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării a Poliţiei Române au efectuat verificări şi controale pe apă şi uscat, în Delta Dunării şi pe Marea Neagră, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu produse piscicole şi a pescuitului ilegal. În cadrul acţiunilor organizate, au fost verificate 486 de obiective, dintre care 164 de societăţi comerciale, 43 de amenajări piscicole şi 279 de pieţe şi târguri.
Astfel, poliţiştii au constatat 48 de infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 45 de persoane. Au fost aplicate 696 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 280.000 de lei, dintre care 16 prevăzute de OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
De asemenea, au fost confiscate 1.500 de kg de peşte proaspăt, 38 de setci monofilament, 30 de setci din fir textil, un autovehicul şi trei ambarcaţiuni.