Româna este cea de a doua limbă vorbită în Silicon Valley, dar intenţia autorităţilor nu este să "exporte aceste competenţe", ci să le creeze specialiştilor condiţii în ţară, a declarat premierul Dacian Cioloş, la o masă rotundă pe tema IT&C, desfăşurată la Munchner Technologiezentrum, în contextul vizitei pe care a efectuat-o în Germania. Premierul a amintit că, în ţară, sunt pregătiţi specialişti IT în şapte centre universitare şi o parte dintre aceştia lucrează în străinătate, inclusiv în cea mai activă zonă din acest domeniu.
"Româna e a doua limbă vorbită în Silicon Valley, după engleză, dar intenţia noastră nu este să exportăm aceste competenţe, ci să le păstrăm în România şi să le creăm condiţii de dezvoltare în ţară", a afirmat premierul, care a amintit că în ţara noastră experţii IT&C sunt pregătiţi atât în mari firme multinaţionale, cât şi în start-up-uri autohtone. "România are una dintre cele mai mari viteze ale internetului din lume, (...) dar şi aici avem paradoxuri, pentru că reţelele de internet din marile oraşe sunt foarte bine dezvoltate, însă în zona rurală există aşa-zise zone albe", a adăugat premierul. "Proiectul nostru este să investim să generalizăm aceste reţele", a spus şeful Guvernului de la Bucureşti, adăugând că acest demers trebuie să fie atât atribuţia firmelor private, cât şi a statului. El a amintit că, la nivelul administraţiei publice, se lucrează la o "platformă de interconectivitate". "La nivelul administraţiei publice suntem interesaţi de dezvoltarea domeniului IT&C. Lucrăm la o platformă de interconectivitate. Dorim să investim împreună pentru îmbunătăţirea nivelului IT&C", a mai spus premierul.