Turiştii români preferă tot mai mult apartamentele de vacanţă în detrimentul hotelurilor de două şi trei stele, iar aceste noi locuri au adus un plus de 40% în structura de cazare de pe Litoral, în special în staţiunile Mamaia şi Năvodari, deşi acestea nu sunt cuprinse în nicio statistică, susţine Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).
"Tendinţa sezonului actual vizează orientarea românilor spre apartamente de vacanţă şi vorbim preponderent de staţiunile Mamaia şi Năvodari, ceea ce schimbă uşor imaginea acestora de staţiuni cu hoteluri de 2 şi 3 stele. Din păcate, abia acum trei săptămâni în Mamaia a apărut un hotel de lanţ internaţional, ceea ce este important pentru tur-operatorii străini atunci când mergem la târguri. Apariţia acestor apartamente de vacanţă în ultimii trei ani, şi vorbim despre câteva zeci de mii de locuri de cazare, completează foarte mult numărul locurilor existente din staţiunile menţionate", a menţionat, pentru AGERPRES, oficialul FAPT.
Potrivit sursei citate, locurile de cazare din apartamentele de vacanţă nu apar în nicio statistică şi, cu toate că nu sunt autorizate de către ministerul de resort, atrag mii de turişti.
"Când se fac evaluări statistice nu sunt cuprinse aceste mii de locuri noi de cazare apărute în ultimii trei ani, pentru că nu sunt înregistrate. Cu toate acestea este un impact pozitiv, pentru că românii optează din ce în ce mai mult pentru astfel de locaţii şi anul acesta s-a simţit acest lucru. Este bine pentru imaginea staţiunii, pentru că reprezintă o ofertă mai modernă, sunt mai bine dotate, au un confort mai mare şi facilităţi mai multe şi se elimină acea etichetă de staţiune cu hoteluri de 2-3 stele din numele staţiunii Mamaia", susţine Martin.
În pofida impactului pozitiv pe care îl aduc apartamentele de vacanţă asupra imaginii staţiunii Mamaia, preşedintele FAPT consideră că aceste noi spaţii de cazare ar trebui fiscalizate.
"Sigur, din punct de vedere al autorităţilor, aceste locuri trebuie fiscalizate. E o piaţă care scapă total de sub control, dar este o piaţă turistică pentru noi. Aceşti oameni care nu stau la hoteluri şi pe care noi nu îi luăm în calculul statistic, consumă servicii turistice. Sunt turişti care produc bani în judeţul Constanţa. Trebuie, însă, o mai mare implicare şi un control mai mare. 40% în plus locuri de cazare sunt în aceste apartamente", a adăugat Corina Martin.
În ceea ce priveşte minivacanţa de Sfânta Maria, liderul asociaţiei a subliniat că numărul estimat de 200.000 de turişti prezenţi pe litoral cuprinde şi turiştii cazaţi în aceste apartamente de vacanţă.
"Acum a fost cea mai bună minivacanţă din cele de anul acesta, respectiv cea de 1 Mai şi de Rusalii. Oricum, în august avem vârful de sezon, nu doar ca tarife, ci şi ca grad de ocupare şi, de aceea, sunt mari probleme să se mai găsească locuri. Mamaia, Năvodari şi Eforie sunt primele staţiuni care se umplu, apoi avem Vama Veche care are un brand bun şi evenimente care au fost lansate în acest an. Staţiunile din sudul Litoralului se ocupă mai greu, dar şi ele au fost pline în acest weekend. Media cheltuielilor a fost de 1.300 — 1.400 de lei pe o familie pentru un sejur de patru nopţi la hoteluri de trei stele, dar vorbim doar de cazare cu mic dejun, nu de all-inclusive. Cert este că turistul român vrea mai mult confort şi vrea să primească o ofertă mai bogată pentru banii pe care îi plăteşte. De aceea se vinde mai bine Mamaia, deşi are tarife mai mari. Românii alocă bani dacă primesc mai mult pentru banii pe care îi plătesc", a explicat Martin.
Totodată, în opinia şefei FAPT, Delta Dunării a devenit o atracţie pentru turişti în ultimii trei ani, în condiţiile în care anual această destinaţie a înregistrat o creştere cu circa 30%.
"Delta Dunării a fost destinaţia cu cea mai mare creştere, cu 30% anul trecut şi acum doi ani. Este un produs unic al României. Eu o numesc destinaţia de diamant a României, pentru că este unică în Europa. Este un alt tip de produs care are o creştere foarte bună. Pe unele ţări, precum Germania, Belgia, pe ţările nordice, suntem întrebaţi la târgurile de turism în primul rând de Delta Dunării şi apoi de staţiunile de pe litoral. Este mai cunoscută în Europa decât alte destinaţii româneşti, este practic o locomotivă pentru noi Delta Dunării, după care trage alte staţiuni. Am reuşit în ultimii cinci ani să deschidem apetitul românilor pentru această destinaţie, pentru că acolo procentul de turişti străini este mai mare decât de cel al turiştilor români, dar ne bucură că am deschis Delta către turiştii români în ultima perioadă. Ca şi român, consider că este obligatoriu să vezi Delta," a mai spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).