Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de vreme severă cu interval de valabilitate: 08 noiembrie, ora 16.00 - 09 noiembrie, ora 20.00, fenomenele vizate fiind precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului în zona montană înaltă. Astfel, temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 25...35 l/mp. Din a doua parte a nopţii de luni spre marţi (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge şi îndeosebi în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali local se va depune strat de zăpadă. În a doua parte a zilei de marţi, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60...70 km/h, iar zăpada va fi spulberată, informează ANM.