Românii se simt în primejdie zi de zi în oraşul în care locuiesc. Însă nu doar siguranţa personală îi preocupă, ci şi cea naţională. Astfel, în contextul amplasării scutului antirachetă în România, cei mai mulţi dintre cei care cunosc subiectul cred că mişcarea va influenţa pozitiv siguranţa naţională. Sunt şi români care se tem de implicaţiile acestei decizii.
Potrivit studiului, 42% dintre români spun că nu se simt în siguranţă, cei mai temători fiind cei de vârste mijlocii, din Moldova. Cât despre siguranţa ţării noastre, în contextul deciziei României de amplasare a scutului antirachetă în România, aproape 50% spun că nu au auzit despre acest lucru. Cei mai mulţi dintre cei care cunosc subiectul speră ca această participare să influenţeze pozitiv securitatea naţională. Totuşi, aproape 9% se tem că România ar putea deveni ţinta unor atacuri şi că decizia participării la acest sistem va deteriora relaţiile cu Rusia. Chiar dacă majoritatea celor chestionaţi crede că decizia a fost una corectă, 35% dintre români au mai degrabă un sentiment de ameninţare. În acelaşi context, o treime dintre români cred că viata lor de zi cu zi va fi influenţată în mare măsură de participarea României la dezvoltarea sistemului antirachetă. 52% dintre cei care locuiesc în zona în care va fi amplasat sistemul spun că vor fi influenţaţi în mare măsură.
Cum SUA a invitat România să participe la acest sistem, cetăţenii se aşteaptă ca americanii să ofere în primul rând protecţie militară ţării, dar şi ajutor financiar, înţelegere şi colaborare.
Întrebaţi care sunt agresorii de care trebuie protejate statele participante la sistemul american de apărare antirachetă, românii au indicat în primul rând Rusia, dar şi state din zona Orientului Mijlociu precum şi grupări teroriste.
Studiul a fost realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, în perioada 20-22 aprilie 2011, pe un eşantion de 1.615 cetăţeni majori şi are o marjă de eroare de ± 2,4%.