22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
2013, anul cu cel mai mic număr de naşteri de după al doilea război mondial!
2013, anul cu cel mai mic număr de naşteri de după al doilea război mondial!

România a înregistrat anul trecut sub 180.000 de nou-născuţi, record negativ după al doilea război mondial, a declarat joi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, precizând că în 2013 scăderea populaţiei a venit preponderent din sporul negativ şi nu din imigraţie. "2013 a fost primul an în care numărul de născuţi vii este mai mic de 180.000. După revoluţie s-a înregistrat un trend descrescător, au mai existat şi mici perioade de creştere, dar 2013 a marcat acest minim. Din seriile de date, este evident că am atins minimul din 1960, dar e aproape sigur că reprezintă minimul de după al doilea război mondial", a spus Tudorel Andrei. El a explicat că pe parcursul perioadei de tranziţie, scăderea populaţiei a fost cauzată în principal de imigraţie, dar anul trecut proporţia s-a inversat, iar principala cauză a scăderii populaţiei a fost sporul natural negativ.
Altfel spus, anul trecut diferenţa negativă dintre noii-născuţi şi persoanele decedate a fost mai mare decât numărul românilor care au plecat în străinătate pentru perioade mai mari de 12 luni.
Tudorel Andrei a precizat că reducerea populaţiei a fost cauzată anul trecut în proporţie de 95% de sporul negativ al populaţiei. "Avem aproape un echilibru între migraţie şi emigraţie, sub 10.000 de persoane", a completat şeful INS.
Directorul general al direcţiei generale de demografie şi statistică socială, Silvia Pisică, a explicat că scăderea natalităţii are două explicaţii, fiind rezultatul atât a emigraţiei, cât şi a modificărilor de comportament generaţionale. "Sunt peste 2,3 milioane de persoane care au emigrat. Majoritatea covârşitoare din categoria de vârstă 25-64 ani, cu accent extrem de mare pe 25-45 de ani, vârsta la care se fac copii. A crescut şi vârsta de căsătorie. Generaţia părinţilor noştri se căsătorea puţin după 20 de ani, iar astăzi căsătoriile şi naşterile se duc spre 30 de ani", a explicat Pisică. Directorul din INS a arătat că şi numărul mediu de copii pe cuplu este în scădere, ceea ce afectează sporul natural. "Dacă în generaţia anterioară, a părinţilor noştri, fiecare familie avea cel puţin doi copii, nu vorbim de bunicii noştri, acum cuplurile se limitează la un copil. Când a fost baby-boomul, după decretul din 66, au fost 575.000 de născuţi vii", a completat Pisică.
Tudorel Andrei a precizat că pentru a avea spor natural zero, fiecare româncă fertilă ar trebui să nască 2,1 copii, în timp ce rata actuală se găseşte în jur de 1,5.


Articole înrudite