Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) consideră că Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Instituţiilor de Învăţământ Preuniversitar (ROFUIP), publicat în Monitorul Oficial la data de ...
Cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2015 se menţin în activitate ca titulare şi în anul şcolar viitor, până la trei ani peste vârsta de ...
Anul 2015 este un moment istoric prielnic pentru parafarea unui acord politic în vederea elaborării unei strategii pe termen mediu şi lung în domeniul culturii, a declarat joi premierul Victor Pon ...
Investiţiile străine directe în România au totalizat 2,12 miliarde de euro în primele 11 luni din 2014, în scădere cu peste 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când s-au situa ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) analizează, în prezent, modul în care societăţile de asigurare stabilesc tarifele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) pentru tineri şi v ...
România ocupă locul 13 din 18 în Europa Centrală şi de Est în privinţa traficului realizat de pe dispozitive mobile (tablete şi telefoane inteligente), care a atins 9% în iunie 2014, de la 1% ...
Ministerul Finanţelor propune alocarea unui plafon de garanţii de stat pentru programul "Prima Casă" de 2,5 miliarde lei în acest an, concomitent cu realocarea diferenţei rămase neutilizate de a ...
Populaţia României îmbătrâneşte şi scade numeric, vârsta medie urmând să ajungă la aproape 49 de ani în anul 2050, de la 40 de ani în 2015, iar numărul de locuitori la 17,8 milioane în ...
Legile privind cartelele preplătite şi retenţia datelor ar putea constitui instrumente potrivite de luptă împotriva terorismului, dacă ar fi în vigoare, a susţinut joi procurorul general Tiber ...
Bulgaria ar putea rămâne singura ţară monitorizată prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene, a declarat ambasadorul Marii Britanii la Sofia, Jonathan Allen, într-un ...
Autoturismele, obiectele pentru renovarea/amenajarea locuinţei, electrocasnicele sau locuinţele sunt printre cele mai frecvente achiziţii făcute de români în 2014, relevă un studiu IRES.''Mai p ...
Peste 161.000 de români au cheltuit aproximativ 36,4 milioane euro în ţară şi străinătate pentru petrecerea Revelionului 2015, conform unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Ro ...
Englezii, germanii şi rusii sunt cei mai mari consumatori de alcool în restaurantele, barurile şi cluburile româneşti, alocând, în medie, 100-200 de euro de persoană pe seară, potrivit asocia ...
Faptul că românilor nu le place să stea cu chirie îl ştim şi noi foarte bine. Ceea ce nu ştiu mulţi români este faptul că în ţara noastră există cei mai mulţi proprietari de locuinţe d ...
Ţinta Guvernului bulgar în materie de infrastructură rutieră pentru 2014 este deschiderea a 140 de kilometri de autostradă şi a alţi 340 de kilometri de drum, potrivit unui anunţ făcut luni d ...
România se situează pe ultimele poziţii într-un top în care sunt prezentate ţările în care oamenii se simt foarte fericiţi, clasamentul fiind obţinut în urma unui studiu realizat în 65 de ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...