28 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Virusul gripal creşte considerabil riscul de criză cardiacă
Virusul gripal creşte considerabil riscul de criză cardiacă

Persoanele care suferă de gripă ar putea avea un risc de şase de ori mai mare de criză cardiacă în prima săptămână de manifestare a infecţiei, conform unui studiu publicat recent, care confirmă necesitatea extinderii pe scară largă a vaccinării.
Riscul de atac de cord este deosebit de ridicat în special la vârstnici, susţin autorii studiului publicat în New England Journal of Medicine (NEJM), citat de AFP. Acest lucru confirmă concluziile cercetărilor anterioare care au demonstrat o legătură între gripă, crizele cardiace şi creşterea mortalităţii.
''Aceste rezultate sunt importante deoarece confirmă existenţa unei legături între gripă şi infarctul miocardic şi subliniază importanţa vaccinării'', a declarat Jeff Kwong, cercetător în cadrul Institutului pentru ştiinţe clinice şi sănătate publică din Ontario, Canada.
Studiul a fost realizat în urma analizei a aproape 20.000 de cazuri de gripă la persoane adulte, confirmate de laboratoarele din Ontario între 2009 şi 2014. Dintre aceşti pacienţi, 332 au fost spitalizaţi în urma unui atac de cord în termen de un an de la manifestarea infecţiei cu virusul gripal.
Riscul cardiac a fost cel mai mare în primele şapte zile de gripă, în special la vârstnicii infectaţi cu un virus gripal de tip B, precum şi la persoanele care supravieţuiseră unui infarct.
Şi alţi agenţi virali responsabili de infecţiile respiratorii cresc pericolul apariţiei unei crize cardiace, însă nu într-o măsură la fel de mare ca virusul gripal, se menţionează în studiu.


Articole înrudite