Sub ameninţarea efectului de seră care încălzeşte planeta, oamenii de ştiinţă propun soluţii originale, uneori atât de îndrăzneţe încât par nebuneşti. Una dintre acestea presupune construirea, pe continentul antarctic, a unor instalaţii care ar extrage dioxidul de carbon din aer şi l-ar transforma în zăpadă, pentru a fi ulterior depozitat în subteran.
Turbine eoliene, puse în mişcare de vânturile puternice de pe continentul antarctic, ar putea produce energia necesară alimentării instalaţiilor de răcire. Acestea ar urma să extragă din aer dioxidul de carbon şi să-l răcească până la solidificare ("zăpadă carbonică"), pentru a-l depozita ulterior.
Dioxidul de carbon contribuie în mod esenţial la efectul de seră, prin faptul că absoarbe căldura, împiedicând disiparea ei şi răcirea suprafeţei Pământului. Creşterea cantităţii de CO2 , din cauza activităţilor industriale şi a traficului auto, duce la intensificarea efectului de seră, fenomen considerat responsabil, cel puţin în parte, de creşterile temperaturilor medii la nivel global, observate în ultimele decenii.
Cercetătorii de la Universitatea Purdue, SUA, care au publicat recent un articol pe acestă temă în Journal of Applied Meteorology and Climatology , cred că proiectul uriaşelor "răcitoare" din Antarctica ar putea rezolva în mare măsură problema.
Dioxidul de carbon se solidifică la temperaturi de -140 grade Celsius, mai uşor de atins în Antarctica (unde se înregistrează adesea temperaturi ale aerului de -70 grade Celsius) decât în zonele temperate. Ar fi, însă nevoie, de un mare număr de astfel de instalaţii, care ar costa foarte mult. Autorii proiectului au calculat că ar fi necesare 446 de unităţi individuale de răcire, care ar folosi un sistem de răcire cu azot lichid în circuit închis şi pentru a căror alimentare ar fi necesare 16 centrale eoliene, cu o producţie de 1200 megawaţi fiecare - o cantitate enormă de energie.
Þărmurile antarctice ar fi locurile cele mai potrivite pentru amplasarea instalaţiilor de răcire, deoarece acolo bat vânturi puternice, dinspre Polul Sud spre ocean. Dioxidul de carbon solidificat ar fi depozitat în incinte speciale, izolate, iar căldura în exces produsă de instalaţiile de răcire, precum şi o parte din energia electrică, ar putea fi utilizate pentru a asigura confortul în interiorul staţiunilor de cercetări situate în Antarctica.
Un alt proiect la scară mare ce are în vedere răcirea CO2 pentru îndepărtarea sa din atmosferă a fost elaborat de savanţii de la Universitatea din Oregon, SUA. Ei se gândesc să amplaseze instalaţii de răcire în termocentralele pe bază de cărbune, pentru a extrage CO2 din coşurile de fum ale acestora. Răcindu-le cu apă, dioxidul de carbon ar fi adus până la temperatura camerei, după care ar intra în instalaţiile de refrigerare. Electricitatea produsă de aceste termocentrale ar costa cu 25% mai scump, dar cel puţin nu ar afecta negativ mediul, afirmă Russel Donelly, conducătorul studiului pe această temă publicat în Physical Review E.
Proiectele care vizează sechestrarea dioxidului de carbon ca soluţie la acumularea acestuia în atmosferă (ce generează efectul de seră asociat cu încălzirea globală şi alte fenomene precum acidificarea oceanelor) nu sunt ceva nou. În ultimul deceniu au fost propuse mai multe idei (depozitarea subterană, în bazine cu alge şi altele) dar toate s-au lovit de problema eficienţei economice: costurile enorme fac ca aceste proiecte să nu merite investiţia.
Pentru a stimula competiţia şi inovaţia în domeniu, magnatul britanic Richard Branson a instituit un premiu special - Virgin Earth Challenge -, urmând să ofere 25 milioane USD companiei sau grupului care va realiza un proiect viabil, capabil să sechestreze un miliard de tone de CO2 pe an. În noiembrie 2011 au fost aleşi 11 finalişti, dar încă nu a fost desemnat un câştigător.
