Termenul consacrat de „soldat manciurian” este puţin cunoscut în afara mediilor de specialitate. Ascunde un întreg univers, incredibil la prima vedere. Acela al hipnozei, condiţionării psihice, antrenamentului autogen, şi chiar al spălării pe creier la care sunt supuşi soldaţi din forţele combatante a multor ţări. Conflictele militare recente au scos şi ele la iveală detalii despre programele care vizează psihicul soldaţilor. Controversate sau nu, aceste programe spun multe atât despre tipul de soldat dorit de anumite guverne, cât şi despre vulnerabilitatea psihicului uman în faţa unor metode care lasă în urma lor efecte secundare deloc de neglijat.
Ce-i de făcut cu minţile soldaţilor?
Întrebarea datează de pe vremea primelor confruntări armate între comunităţile de oameni de dinainte de Epoca Bronzului. Nu mai este de mult un mister că de la începuturile istoriei, primii comandanţi de oşti şi strategi au fost preocupaţi într-o oarecare măsură de spiritul de luptă, stările sufleteşti şi mintea războinicilor. Dacă în trecut, când actul uciderii adversarului era mult mai firesc şi cumva natural pentru un războinic care avea de ales între viaţa lui, a familiei sale, existenţa aşezării sale, şi uciderea detaşată, fără regrete sau teamă a inamicilor, situaţia s-a schimbat mult în ultimele zeci de ani. Cercetări serioase în acest domeniu, soldate cu aplicarea rezultatelor, s-au înregistrat încă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Însă perioada postbelică a dat un impuls fără precedent experimentelor psihologice asupra soldaţilor aflaţi în diversele războaie locale.
Descoperirile uriaşe în domeniile psihologie şi psihiatriei, combinate cu redescoperirea şi adaptarea tehnicilor străvechi din yoga, diversele tipuri de meditaţii mistice aferente spiritualităţii egiptene, tibetane, chinezeşti sau chiar slave, nu au scăpat strategilor militari. Prin urmare, astăzi aproape că nu există forţe armate care să nu folosească şi să aplice astfel de programe speciale în antrenamentul soldaţilor, mai ales în antrenamentul şi condiţionarea soldaţilor din trupele speciale. Evident, astfel de cunoştinţe au fost selectate pentru a fi aplicate tipologiei universale a celui care alege o carieră militară. Asta deoarece, prin definiţie soldaţii sunt un tip special de oameni. Aceştia, pe lângă atracţia nativă spre militărie, sau arte marţiale, sporturi de luptă, prin antrenament repetitiv şi bine direcţionat îşi formează o adevărată personalitate secundară care, în anumite condiţii, intervine stopând momentan conştientul soldatului, pentru a acţiona conform programului introdus în subconştient.
Un rol deosebit de important în pregătirea mentală a soldatului actual îl joacă antrenamentul autogen perfecţionat la rang de autohipnoză. Prin tehnici speciale de antrenament mental se urmăreşte ca autohipnoza să funcţioneze ca un fel de analgezic mental atunci când nu există medicamente destinate combaterii durerilor produse de răni. Tot autohipnoza combinată cu metode avansate de meditaţie s-a dovedit a fi de un real ajutor în cazul supravieţuirii presiunii psihice apărute în cazurile de capturare şi torturare de către forţele inamice. Prin tehnici de manipulare mentală adăugate unui psihic puternic antrenat sistematic în meditaţia profundă se mai poate ajunge şi la convingerea să coopereze pe cale paşnică a unui inamic interogat.
Jocurile de calculator şi soldaţii de mâine
Apariţia, evoluţia şi popularizarea masivă a jocurilor de calculator cu împuşcături şi tematici de război a dus în ultimii ani nu doar la creşterea violenţei subconştiente la marea majoritate a copiilor şi adolescenţilor, ci şi la apariţia unei predispoziţii subconştiente de a apăsa pe trăgaci. Această teorie a fost confirmată de mai multe studii paralele efectuate în diverse state occidentale şi nu numai. S-a constatat astfel că viitori recruţi, la fel ca tinerii care se înrolau de bună voie fuseseră pasionaţi de jocuri de calculator cu tematici strategico-militare încă de la cele mai fragede vârste. Pe baza acestor realităţi, comandanţii forţelor armate din mai multe state au dezvoltat programe care să condiţioneze psihicul viitorilor soldaţi trimişi în teatrele de operaţiuni, cu realitatea cumplită şi greu acceptabilă a ororilor războiului. Pentru orice fiinţă omenească normală contactul şi expunerea cu moartea iminentă, mutilarea, rănirea, distrugerea, creează puternice traume de natură psiho-emoţională, traume care pot avea efecte devastatoare asupra activităţii militare a soldaţilor. S-a constatat în această direcţie numărul foarte mare de soldaţi care se sinucid, se automutilează, sau dezvoltă aşa numitele traume psihice post război, concretizate cel mai adesea în depresii fatale, inadaptări sociale şi diverse tipuri de fobii, plus povara unui greu sentiment de autoînvinovăţire.
O serie de experţi din mai multe ţări printre care Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Rusia susţin că ideile care au stat la baza „soldaţilor manciurieni” (termen-umbrelă care vizează militarii supuşi experimentelor psihologice) ar fi plecat şi de la aplicaţiile electroşocului în tratamentul bolilor psihice. Aplicabilitatea experimentală a electricităţii la pacienţii cu afecţiuni psihice a descoperit faptul că aceasta are efect asupra gândurilor şi planului mental. Cei supuşi acestei metode dure de tratament îşi reveneau cumva mai repede, iar starea de relaxare generală apărută imediat după şedinţa de electroşocuri inducea somnul. În general, s-a renunţat la acest tip de tratament, fiind considerat retrograd şi traumatizant. Însă lumea militară nu a rămas indiferentă la aplicaţiile sale.
Apoi, soldaţii au fost mereu preferaţi experimentelor psihologice pe motiv că pentru autorităţi este întotdeauna mai simplu să justifice că recruţii nu au rezistat presiunilor determinate de privaţiunile vieţii de militar şi realitatea dură a conflictelor. Acesta este de fapt doar un adevăr incomplet. În realitate soldaţii sunt folosiţi şi pe baza faptului că au trecut de un filtru medical riguros prin care sunt selectaţi doar cei sănătoşi psihic şi fizic.
Când uciderea se banalizează...
Prezentarea, fie ea şi parţială a metodicii de antrenament a trupelor speciale, din orice ţară ar fi ele (Spetsnaz, SEALS, Legiunea Străină Franceză, Sayeret Matkal, etc), scoate în evidenţă un punct comun de la care se poate „prelucra” şi perfecţiona soldatul capabil de fapte limită, unele aproape de domeniul incredibilului. Punctul comun vizează epuizarea fizică şi psihică. Soldaţii sunt aduşi la această stare limită prin combinarea factorilor de tipul frigului, foamei, setei, nesomnului, antrenamentelor suprasolicitante, consumându-se astfel toate reusursele din organism la care psihicul raţional al individului apelează în mod obişnuit. Adus în această stare, subiectul intră pe „pilotul automat” al subconştientului său, astfel încât intructorii văd literalmente ce fel de om este acesta, ce fel de suflet are şi mai ales ce fel de spirit de supravieţuire şi luptă posedă soldatul. Este cea mai sigură metodă prin care se poate afla „materialul” din care este făcut omul respectiv. În momentul epuizării maxime ies la iveală caracteristicile predominante ale fiinţei sale. În plus, stările limită de acest fel determină incapacitatea de a raţiona, şi de a analiza mental, forţând omul să acţioneze instinctual.
Tot în aceste stări limită, orice exerciţiu sau informaţie transmisă subiectului se va imprima în cele mai adânci şi sigure zone ale subconştientului său, acesta fiind capabil să o folosească instinctual pe viitor, la nevoie.
Revenind la calităţile soldaţilor supuşi acestor condiţionări şi antrenamente speciale care au ca subiect inclusiv preluarea comenzilor telepatice, sau programele comportamentale implicate în subconştient, se observă o sensibilitate telepatică sporită, golirea de gânduri, sentimente şi chiar instincte pe perioada unei misiuni periculoase, precum şi diminuarea personalităţii independente.
Alt element important în antrenamentul soldaţilor din trupele speciale, dar şi al altor indivizi angrenaţi în activităţi rapide, care ocolesc conştientul, constă în dezvoltarea aşa-numitei memorii kinestezice: memoria care se referă la mişcare, stocată la nivelul creierului mic, precum şi al terminaţiilor nervoase ale muşchilor şi tendoanelor. Cu alte cuvinte, pentru a învăţa bine o mişcare, aceasta trebuie repetată de mii de ori, fiind ulterior stocată în memoria kinestezică. Aşa se explică eficienţa mişcărilor unui soldat super-antrenat sau a unui practicant avansat de arte marţiale.
Din nefericire, există şi un revers al medaliei. Există la ora actuală o adevărată bază de informaţii şi o bibliografie consistentă la adresa condiţiontării psihice a soldaţilor moderni de pe întreg mamapondul, precum şi o cazuistică dramatică a efectelor secundare. De la traumele emoţionale identificate şi analizate amănunţit la veteranii americani ai Războaielor din Coreea şi Vietnam, până la celebrul deja Sindrom din Golf, caracteristic veteranilor care au luptat în primul război din Irak, cazuistica include şi simptomatologia caracteristică soldaţilor care au luptat în războaiele din fosta Iugoslavie, Irak, Afganistan, Cecenia, Georgia, etc.
În aceste condiţii se pare că dorinţa omului de a crea soldaţi cât mai eficienţi şi mai adaptabili conflictelor actuale vine cu un preţ greu de plătit pentru conştiinţa umană universală.
