Se spune că la originea poveştilor despre Paradis - sau Grădina Edenului - s-ar afla „mlaştinile mesopotamiene” , o regiune umedă şi fertilă din sudul Irakului. Din păcate, acest ecosistem a fost distrus aproape complet în timpul dictaturii lui Saddam Hussein. Însă există şi entuziaşti care doresc să readucă la viaţă această bucată de paradis terestru.
Sub guvernarea lui Saddam Hussein, aceste mlaştini au fost asanate, sub pretextul transformării lor în în terenuri agricole. Au fost săpate canale, iar fluviile Tigru şi Eufrat au fost deviate; ca rezultat, 90% din suprafaţa mlaştinilor a secat.
Unul dintre susţinătorii proiectului de reconstrucţie ecologică, inginerul Azzam Alwash, afirmă că, de fapt, la originea distrugerii ecosistemului ar fi stat motivaţii politice. Oamenii de aici, „arabii mlaştinilor”, cum îi numeşte el, care vieţuiau izolaţi printre întinderi de stuf, trăind din pescuit şi creştera bivolilor, se bucurau de un fel de independenţă care nu era pe placul autorităţilor regimului totalitar; erau văzuţi ca nişte oponenţi, dar, din cauza condiţiilor specifice ale locului în care trăiau, nu puteau fi îndepărtaţi cu ajutorul tancurilor. De aceea, s-ar fi recurs, spune Azzam Alwash, la asanarea zonei mlăştinoase, distrugându-le astfel modul de viaţă tradiţional.
Un alt factor care a contribuit la distrugerea ecosistemului pe mari porţiuni a constituit-o construirea, de către Turcia, a unor centrale hidroelectrice pe Tigru şi Eufrat, în aval de mlaştinile mesopotamiene. Barajele acestor centrale au dus la micşorarea cantităţii de apă care ajunge aici şi la schimbarea dinamicii naturale a apei.
Dar Azzam Alwash crede că mlaştinile ar putea fi salvate. El a înfiinţat o organizaţie neguvernamentală, numită Nature Iraq, dedicată reconstrucţiei ecologice a acestei zone. Organizaţia a realizat studii de biologie şi a întocmit un plan de acţiune, care prevede, cu sprijinul guvernului, construirea de noi grinduri şi canale pentru a menţine unele porţiuni umede tot timpul anului şi pentru a ajuta la susţinerea economiei locale. Eforturile par să dea roade: în iarna trecută, 76% din suprafaţa mlaştinii a fost inundată. Pasul următor, speră Azzam Alwash, va fi ca autorităţile să transforme regiunea într-un parc naţional.
O mare provocare este restabilirea unui mod de viaţă sustenabil, deoarece „arabii mlaştinilor”, care trăiau izolaţi aici, ducând un mod de viaţă care nu dăuna ecosistemului, au trecut acum la un mod de trai cu totul diferit. „Majoritatea trăiesc acum în oraşele de pe maluri. Au telefoane celulare şi antene de satelit. Aduc mari daune populaţiei de peşti, deoarece practică pescuitul electric. Împuşcă păsările. Vedem gunoaie plutind pe apă. Trebuie să trăiască, desigur, dar sarcina noastră este să-i ajutăm să folosească resursele în mod mai sustenabil”, spune Azzam Alwash. „Sperăm ca turismul să devină o sursă de venit şi un stimulent pentru protejarea mlaştinilor.”
O altă problemă o constituie forajele realizate de companiile petroliere, dar Azzam Alwash spune că nu intenţionează să interzică forajele; preferă să conlucreze cu companiile petroliere, dacă acestea se vor dovedi grijulii în activităţile lor, iar aceste companii ar putea, de asemenea, să contribuie cu fonduri pentru întreţinerea parcului naţional.
