Imaginile publicate, joi, în revista americană Science prezintă anumite modificări ale suprafeţei Lunii, nedetectate până de curând, care indică faptul că circumferinţa lunară "s-a redus cu aproximativ 100 de metri în trecutul recent" - aproximativ un miliard de ani -, a declarat Thomas Watters de la National Air and Space Museum din Washington, principalul autor al studiului. Concluziile sale au fost formulate pe baza fotografiilor realizate de camerele performante de la bordul Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), o sondă spaţială pe care NASA a plasat-o pe orbita lunară în iunie 2009.
Aceste fotografii indică existenţa unor pliuri ale suprafeţei lunare. Este vorba despre "faliile inverse", care se găsesc în principal în regiunile montane cu altitudini medii, distribuite pe întreaga suprafaţă a Lunii. Aceste falii indică faptul că Luna se contractă, la fel cum o fac podurile din fier, iarna, din cauza frigului. Aceste formaţiuni geologice au fost deja fotografiate în apropiere de ecuatorul Lunii de către camerele panoramice utilizate în timpul misiunilor Apollo 15, 16 şi 17, la începutul anilor 1970. Pe imaginile de înaltă definiţie realizate de LRO apar alte 15 falii inverse, necunoscute în trecut.
Luna s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, în momentul apariţiei sistemului nostru solar. Circumferinţa ei la ecuator este de 10.920 de kilometri, de 3,7 ori mai mică decât cea a Terrei (40.000 de kilometri). Luna se află la o distanţă medie de 384.000 de kilometri faţă de Terra, de care se îndepărtează cu 3,8 centimetri pe an.