Relatările despre moartea împărtăşită sunt destul de puţine, spre deosebire de cele despre experienţele la limita morţii. Nu putem spune dacă numărul redus al acestor mărturii este din cauză că puţini trăiesc aceste stări, sau pentru că ei ezită să vorbească despre ele. Una dintre aceste mărturisiri este tulburătoare, iar acele momente i-au schimbat radical viaţa lui William Peters.
O prietenie dincolo de moarte
Bărbatul lucra ca voluntar într-un azil de bătrâni, unde s-a împrietenit cu Ron, un fost angajat în marina comercială. Ron suferea de cancer la stomac şi în fiecare zi William stătea câte 3 ore cu el, discutând sau citindu-i din cărţi de aventuri. Ron avea puţine rude şi prieteni care să-l viziteze. În ziua în care bătrânul a murit, William îi citea, în jurul prânzului, ca de obicei, din cartea lui Jack London, „Chemarea Sălbăticiei”. Iar ce s-a întâmplat atunci este inexplicabil.
Peters povesteşte cum a simţit deodată cum o forţă incredibilă îl ridică şi sufletul său iese din corp. Apoi s-a simţit plutind deasupra patului bolnavului, iar alături de el se afla şi sufletul lui Ron, care la fel plutea şi se privea stând în pat, în agonie. Ron i-a zâmbit liniştit prietenului său, ca şi când ar fi fost amuzat de ciudata întâmplare, la care luau parte amândoi. După doar câteva momente, Peters a simţit că intră din nou în trupul său şi şi-a revenit. Ron a murit însă la scurt timp.
William s-a gândit mereu la această experienţă, despre care nu ştia ce să creadă. Apoi a aflat că mai există şi alte relatări similare, iar aceste stări sunt numite experienţe de moarte împărtăşită.
Spre deosebire de experienţele la limita morţii, în acest caz nu muribundul este cel care are parte de trăiri intense, care par să fie dovezi ale existenţei lumii de dincolo, de după moarte. Aceste stări, însoţite de senzaţia morţii iminente, sunt trăite de persoanele aflate lângă bolnav. Primele confesiuni de acest fel au fost înregistrate în secolul al XIX-lea şi apar la categorii diferite de oameni: în rândul soldaţilor care şi-au văzut camarazii murind pe front, al asistentelor medicale care stăteau la căpătâiul bolnavilor sau în cazul unor oameni obişnuiţi, care se aflau lângă cei dragi în ultimele momente.
Termenul de moarte împărtăşită a fost introdus abia în anul 2009, de Raymond Moody, autorul cărţii “Glimpses of Eternity”. El a studiat timp de 20 de ani acest straniu fenomen, adunând şi analizând diferite relatări. Moody spune că în cazul morţii împărtăşite, trăirile aparent inexplicabile nu pot fi puse pe seama lipsei de oxigenare a creierului, aşa cum vor să explice unii cercetători experienţele la limita morţii. Cei care stau lângă muribunzi nu au probleme de sănătate, deci în cazul lor nu apare această lipsă de oxigen, care ar putea duce la halucinaţii.
Scepticii spun însă că în aceste situaţii cei care asistă la moartea unei persoane sunt îndureraţi şi trauma poate duce la experienţe ciudate, crede Joe Nickell, de la Skeptical Inquirer. Pentru a face faţă durerii, martorii vor reface inconştient, în mintea lor, moartea celor dragi, ca să aibă dovada existenţei sufletului, a vieţii care continuă şi după moarte, iar astfel pierderea va fi mai uşor de suportat. Potrivit lui Nickell, moartea împărtăşită nu este o experienţă paranormală, nici dovada vieţii de după moarte, ci o banală reacţie psihologică.
Ce povestesc cei care au trăit aceste experienţe?
Senzaţiile descrise de cei care trec prin aceste stări seamănă foarte mult cu acelea relatate de cei care trăiesc experienţe la limita morţii.
Asemeni lui Peters, poetul german Karl Skala, autorul uneia din primele relatări consemnate ale fenomenului, descrie ce i s-a întâmplat în clipa în care un prieten i-a murit în braţe, în tranşeele Primului Război Mondial. Karl a povestit cum a simţit că el şi prietenul lui au fost ridicaţi din trup şi a putut să se vadă de undeva de sus cum îşi ţinea în braţe camaradul grav rănit. Apoi a văzut o lumină puternică, spre care s-au îndreptat amândoi, dar el s-a oprit şi a revenit în corpul său.
Alte persoane care declară că au trăit stări similare spun că au văzut rude ale celui decedat sau fiinţe din lumină care veniseră să-l ia cu ele pe cel mort.
Alţii au vorbit despre o lumină care iese din trupul celui decedat sau despre alte scene stranii. De exemplu, uneori, camera pare să-şi schimbe proporţiile, ca şi cum în interiorul ei s-ar deschide un portal spre o altă dimensiune.
Alte relatări sunt diferite şi mult mai tulburătoare. Penny Sartori, o asistentă medicală care îngrijea un muribund, a trăit o experienţă extrem de traumatizantă. În clipa în care i-a atins patul, a avut impresia că totul în jurul lor s-a oprit şi că a trecut ea în locul pacientului, simţind durerea şi toate stările lui. Deşi bătrânul nu putea vorbi, asistenta a auzit în gând mesajul lui, rugămintea de a nu mai fi îngrijit, ca să poată muri mai repede, liniştit.
În perioada în care a lucrat ca asistentă medicală, Penny spune că a mai asistat la fenomene stranii care anticipau moartea unor pacienţi: temperatura în camera lor scădea brusc, sau apăreau lumini în jurul trupului celui care avea să moară. De asemenea, uneori becurile se stingeau, pălpâiau sau ceasurile se opreau. După această experienţă tulburătoare, asistenta a cercetat timp de 5 ani fenomenul morţii împărtăşite, iar la final a scris o carte, “ The Wisdom of Near-Death Experiences.”
De cele mai multe ori, fenomenul de moarte împărtăşită apare atunci când cineva se află foarte aproape de persoana care va muri. Nu este însă o regulă, după cum o demonstrează şi cazul lui Annie Cap. Femeia, născută în Statele Unite, s-a mutat la Londra, unde lucra la o companie de telecomunicaţii. Părinţii ei rămăseseră în SUA. În preajma Crăciunului, în anul 2004, mama lui Annie s-a îmbolnăvit şi a ajuns la spital, iar după câteva zile starea ei s-a agravat foarte mult. Femeia nu a găsit bilet de avion ca să poată merge în SUA să-şi vadă mama, dar cu toate acestea a simţit tot ce se întâmpla cu bătrâna. La un moment dat, în timpul unei întâlniri de afaceri, Annie a simţit că se sufocă, nu mai poate să respire şi tuşeşte aparent fără motiv, fără să fie bolnavă. În acelaşi timp, a fost cuprinsă brusc de o tristeţe profundă şi se gândea la mama ei, presimţind ceva rău legat de ea. Imediat a anulat întâlnirea şi a sunat în camera de spital unde era internată mama ei. Astfel a aflat de la asistente că în acele momente bătrâna era în agonie şi nu mai putea respira. A murit chiar în momentul în care Annie vorbea la telefon despre starea ei.
Experienţa i-a schimbat lui Annie părerea despre aceste fenomene şi a devenit credincioasă. Acum ea este terapeut şi a scris cartea “Beyond Goodbye: An Extraordinary True Story of a Shared Death Experience”, în care descrie momentele traumatizante pe care le-a trăit, foarte diferite de experienţele pozitive pe care le au alte persoane.
Oricât de impresionante ar fi aceste relatări, ca şi cele despre experienţele la limita morţii, ele nu pot fi considerate o dovadă a existenţei sufletului sau a vieţii după moarte, cred oamenii de ştiinţă, printre care şi fizicianul Sean Carroll, autorul cărţii “The Particle at the End of the Universe.” El spune că această teorie a vieţii după moarte contrazice ştiinţa, pentru că nimeni nu poate spune din ce fel de particule este format sufletul, în cazul în care acesta ar exista.
Deci, conform legilor fizicii, atunci când murim nu mai există nicio substanţă care să părăsească trupul nostru pentru a trăi în afara lui, pur şi simplu toate procesele care au loc în corp încetează.
La rândul său, Nickell spune că ştiinţa nu are cum să verifice veridicitatea relatărilor despre fenomenul morţii împărtăşite, pentru că nu există dovezi concrete, doar mărturii ale unor persoane.
Cu toate acestea, martorii spun că tot ce au trăit ei a fost real, nu şi-au imaginat nimic, mai ales că nu auziseră despre existenţa acestui fenomen. Peters spune că a aflat despre moartea împărtăşită abia la 8 ani după ce a trăit experienţa alături de Ron.
