01. Un individ extrem de curajos şi-a tăiat penisul cu un cuţit. Nu din greşeală. Omul avea discernământ. După ce petrecuse cinci ani într-o închisoare din Spania, omul a preferat să îşi taie organul decât să fie deportat înapoi în ţara lui de origine, Kazakhstan.
02. Despărţirile sunt extrem de grele. Pentru unii chiar imposibile. Un domn din Italia, rămas discret, a considerat că nu va putea niciodată să treacă peste faptul că a fost părăsit de iubita lui. Singura soluţie viabilă în acest sens a fost să comande o păpuşă care să arate exact ca fosta iubită, dar cu sânii mai mari. Comanda a fost executată pentru suma modică de 18.000 de dolari.
03. Acum vreo 33 de ani, o mamă din America şi-a dat fiul spre adoţie imediat după naştere. În 2009, cei doi s-au revăzut, iar revederea a fost atât de emoţionantă încât mama şi fiul au făcut sex. Nebunia momentului, aţi spune. Nu! Au făcut sex timp de 18 luni până când cineva i-a dat în gât. Mama a fost condamnată la 1 an de închisoare pentru incest, iar fiul a scăpat basma curată pentru că era... traumatizat, micuţul!
04. Un individ a ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată lumea pentru că avea o problemă medicală foarte neobişnuită. Respectivul îşi pierdea vederea ori de câte ori ejacula. Medicii s-au crucit iniţial, dar au rezolvat problema după ce şi-au dat seama că aceasta avea legătură cu viteza de circulaţie a sângelui.
05. Un mic scandal a izbucnit în Stockholm după ce în camerele din hotelul Berns au fost descoperite, pe lângă Biblii, multe jucării sexuale. Biciuri, cătuşe, stimulatoare erectile... Autorităţile au condamnat politica hotelului pentru că încuraja prostituţia, dar nu au avut ce să facă pentru că managerii hotelui îşi înştiinţau clienţii cu privire la existenţa jucăriilor sexuale, iar aceştia se cazau oricum!
06. În Alabama, SUA, a fost deschis primul sex shop drive thru. Adică intri cu maşina, îşi cumperi ce ai nevoie şi ieşi tot cu maşina. Magazinul a fost luat cu asalt pentru că oferea un plus de discreţie.
07. Un tânăr din Marea Britanie s-a folosit de fonduri guvernamentale pentru a face sex. După ce a încercat să se trateze cu ajutorul mai multor feluri de terapii, care au eşuat, tânărul a aplicat pentru o sponzorizare guvernamentală pe care a obţinut-o şi care l-a ajutat să plece până la Amsterdam unde şi-a pierdut virginitatea în compania caldă a unei prostituate. Asistentul social care s-a ocupat de cazul tânărului a spus că, dacă nu i-ar fi acordat fondurile necesare, ar fi fost o violare a drepturilor omului.
08. După ce a făcut senzaţie cu câteva zeci de scandaluri sexuale, premierul italian Silvio Berlusconi a cheltuit 95.000 de dolari pentru restaurarea penisului unei statui antice, ceea ce a enervat pe toată lumea pentru că restaurarea nu a fost făcută cum trebuia. Italienii ştiu mai bine.
09. Statul Oregon a avut printre ştirile principale de anul trecut, una la care nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Doi proprietari de han, soţ şi soţie, îşi agresau sexual şi constant angajaţii şi... clienţii. Adică îi invitau la partide sex în grup, iar hangiul se dezbrăca şi se masturba în faţa lor, rugându-i să-i ghicească lungimea penisului.