O echipă de oameni de ştiinţă americani de la Universitatea din Washington şi cercetători de la Universitatea din Edinburgh au utilizat date furnizate de satelitul CryoSat-2 al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi au descoperit o autodrenare subită a unor lacuri de mari dimensiuni aflate sub gheţarul Thwaites, informează Xinhua.
Thwaites, care face parte din Calota Glaciară din Antarctica de Vest, este unul dintre gheţarii cu cea mai rapidă mişcare, el alunecând în ocean într-un ritm imposibil de oprit, de până la 11 metri pe zi (cu circa 10% mai rapid între iunie 2013 şi ianuarie 2014). Însă detalii cu privire la colapsul său rămân încă necunoscute.
Într-un studiu publicat în The Cryosphere, cercetătorii au raportat existenţa a patru lacuri interconectate ce s-au autodrenat o perioadă de opt luni. ''Acesta fost un eveniment major, ce confirmă că accelerarea pe termen lung la care asistăm este probabil declanşată de alţi factori, cel mai probabil din ocean'', susţine unul dintre autorii studiului, Ben Smith, glaciolog în cadrul Laboratorului de Fizică Aplicată al Universităţii din Washington. Acesta a menţionat că apa care curge pe fundul gheţarului ''nu controlează viteza acestuia''.
Cu ajutorul noii tehnici, autorii studiului au descoperit adâncituri de până la 20 de metri în suprafaţa gheţarului, într-o zonă de 20 de kilometri pe 40 de kilometri. Calculele arată că acest fenomen este foarte posibil să fie cauzat de golirea lacurilor interconectate din profunzimea blocului de gheaţă. Cea mai accentuată rată de autodrenare observată a fost de circa 240 de metri cubi pe secundă — cea mai însemnată revărsare de apă topită raportată până acum în zona lacurilor subglaciale din această regiune.
Studiul susţine o cercetare anterioară efectuată în 2014 de oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Washington potrivit căreia acest gheţar este foarte posibil să se topească în următorii 200-900 de ani, fapt ce va face ca nivelul mărilor să se ridice cu 0,6 metri. Oamenii de ştiinţă susţin, însă, că noua descoperire legată de autodrenarea lacurilor nu reprezintă motivul principal al acestui fenomen.
''Această drenare este cea mai pronunţată mişcare de apă la care ne putem aştepta să asistăm în această regiune şi nu a modificat în mod considerabil viteza gheţarului'', a declarat Smith, conform comunicatului. Acesta a explicat că Thwaites se mişcă îndeajuns de rapid încât fricţiunea încălzeşte zonele din străfunduri până la punctul de topire a gheţii, iar baza gheţarului este deja udă, ceea ce face ca surplusul de apă să nu accentueze alunecarea gheţarului.
Topirea ce are loc la baza calotei glaciare va reumple lacurile în 20-80 de ani, a menţionat Smith. În timp, apa topită se adună gradual în depresiunile existente în subsol, iar când atinge un anumit nivel şi întâlneşte un punct slab, se curge prin canalele din gheaţă. Cum gheţarul Thwaites se subţiază în zona de coastă, suprafaţa sa va deveni mai abruptă, susţine expertul, iar din cauza diferenţei dintre presiunea din gheaţa din zonele continentale şi cele de coastă se poate ajunge la autodrenarea altor lacuri.
