Omul de afaceri Irinel Columbeanu, în vârstă de 64 de ani, trece prin momente mai puţin plăcute. Acesta a ajuns de urgenţă la Spitalul Elias din Capitală după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC). Irinel Columbeanu a menţionat că a suferit AVC-ul chiar după lansarea cărţii sale, care a avut loc în data de 16 februarie, însă despre problemele sale de sănătate s-a aflat în data de 25 februarie. În prezent, starea lui este una bună. Acesta a dat detalii pentru spynews.ro. „După lansarea din 16 februarie, am suferit un AVC. Sunt internat la Elias. Mă simt mai bine acum”, a declarat afaceristul.