Teflonul
Chimistul Roy Plunkett, angajat al companiei DuPont la începutul secolului XX, a descoperit din întâmplare acest material non-reactiv care nu se lipeşte în timpul unor experimente cu substanţe refrigerante. Acesta a închis un gaz numit tetrafluoretilena (TFE) în mici cilindri pe care i-a îngheţat. În mod neaşteptat, substanţa s-a transformat într-un solid vâscos, de consistenţă ceroasă, care a dovedit a avea mai multe calităţi interesante, printre care şi non-aderenţa. Compania DuPont a patentat această invenţie, cunoscută astăzi sub numele de Teflon.
Bileţelele cu lipici (post-it)
În 1968, Spencer Silver, un chimist care lucra pentru compania 3M, a dat peste un lipici foarte cu aderenţă foarte scăzută în timp ce încerca să creeze unul foarte puternic care urma să fie folosit în industria aeronautică. Adezivul foarte slab care nu lăsa urme prezenta valoare comercială, după părerea chimistului, dar nimeni din companie nu i-a dat atenţie timp de 5 ani. După încă 7 ani, 3M a hotărât să producă bileţele pentru notiţe cu lipici, dar doar pentru uzul intern. În final, le-au testat valoarea de piaţă distribuindu-le gratuit mai multor firme. Iniţial, nu au avut succesul scontat, dar astăzi sunt cele mai cumpărate produse de papetărie din lume.
Plasticul
La începutul secolul XX, cel mai căutat material pentru izolaţii se numea shellac. Dar pentru că era fabricat din greieri sud asiatici, nu era cel mai ieftin produs de import. Din acest motiv, chimistul Leo Hendrik Baekeland s-a gândit că ar putea face bani creând o alternativă la acesta. În urma experimentelor, a ajuns însă să creeze un alt material, foarte maleabil, cunoscut astăzi sub numele de ...plastic.
Cuptorul cu microunde
Toţi bărbaţii din lume ar trebui să-i mulţumească lui Percy Spencer, un adevărat geniu care era orfan şi nici măcar nu terminase şcoala primară. Ca adult, însă, acesta a fost un autodidact absolut care a ajuns să cunoască matematică şi metalurgie, devenind cel mai mare expert în designul magnetroanelor. În timp ce lucra ca specialist în radare, a observat că în momentul în care se apropia de emiţătoarele pe bază de microunde, ciocolata din buzunar i se topea. A făcut şi alte teste cu mâncare şi a realizat potenţialul pe care acest fenomen îl avea pentru gătit. Era în anul 1945 şi, de atunci, bucătăria n-a mai fost la fel.
Cauciucul vulcanizat
Charles Goodyear a petrecut ani la rând încercând să găsească o modalitate prin care cauciucul să devină mai rezistent atât la căldură cât şi la frig. După multe încercări eşuate, a reuşit în sfârşit să găsească un amestec care a dat rezultate. Înainte să stingă lumina în atelierul său într-o seară, a vărsat din greşeală pe o sobă nişte recipiente care conţineau cauciuc, sulf şi plumb. Amestecul rezultat s-a carbonizat şi s-a întărit , dar încă putea fi modelat.
Plastilina
La început, amestecul urât mirositor şi vâscos cu care toţi copiii se joacă de zeci de ani era folosit pentru a curăţa tapetul de funingine. La mijlocul secolului XX însă, tot mai mulţi oameni au renunţat la a folosi cărbunele pentru încălzirea locuinţei, aşadar tapetul se murdărea mai greu. Cleo McVicker, patronul companiei care făcuse bani buni de pe urma acestui amestec de curăţat, a decis, la sugestia cumnatei sale, să transforme materialul într-un obiect de joacă pentru copii, după ce observase că fetiţele ei modelau diferite figurine. Pentru aceasta, fabricantul a scos detergentul din compoziţia plastilinei şi a adăugat arome şi coloranţi.
Super Glue
În timp ce experimenta diverse compoziţii pentru lentilele din plastic ale vizoarelor pentru arme, Harry Coover, un cercetător de la Laboratoarele Kodak, a descoperit accidental un adeziv sintetic pe bază de cianoacrilat. La momentul respectiv, a abandonat descoperirea făcută, dar după nouă ani, din nou accidental, tot Coover a redescoperit amestecul în timp ce încerca să perfecţioneze un polimer de acrilat rezistent la căldură. Unul dintre ucenicii săi a lipit din greşeală două prisme şi Coover şi-a dat seama că nu trebuie să mai neglijeze potenţialul acestei substanţe. Astfel a apărut pe piaţă produsul numit Super Glue.
Zaharina
În 1879, Constantin Fahlberg, un chimist care încerca să găsească şi alte întrebuinţări pentru gudron, a venit acasă după o zi istovitoare şi a remarcat că biscuiţii pe care îi servise soţia lui erau mai dulci decât de obicei. Şi-a dat seama mai târziu că nu se spălase pe mâini după ce lucrase cu substanţele şi aşa a descoperit potenţialul pentru a dezvolta un îndulcitor artificial sintetizat din... gudron.
