Vi se pare util un scutec înzestrat cu senzor, care vă anunţă când... în fine, când e cazul să interveniţi? Sau nişte şosete care analizează poziţia piciorului când alergaţi şi întocmesc un raport despre asta? Aparate electrocasnice, aspersoare, sisteme de alarmă şi încuietori electronice, toate conectate wireless şi putând fi comandate de la distanţă - astea deja există. Trăim, tot mai mult, într-o lume a obiectelor „conectate”, care comunică între ele sau cu noi, culegând, analizând, transmiţând o grămadă de informaţii, uneori atât de multe încât unii au început să se întrebe: nu cumva e prea mult?
Unii numesc acest fenomen „internetul lucrurilor” sau al obiectelor - o multitudine de obiecte legate într-o reţea şi care schimbă informaţii între ele, ceea ce aminteşte tulburător de internetul “nostru”, al oamenilor. Ce impact are acest fenomen, al conectării a toate cele, asupra vieţilor noastre? E un lucru bun sau rău? Am depăşit deja limitele siguranţei? Cum vor evolua lucrurile? Sunt întrebări care se nasc ori de câte ori un fenomen prezintă tendinţe de generalizare - chiar de globalizare - atât de marcate, încât pare că ameninţă să pună stăpânire pe vieţile noastre şi să interfereze dramatic cu funcţionarea noastră biologică şi socială.
Hiper-conectarea nu face excepţie - ascensiunea ei generează o serie de întrebări şi îngrijorări care nu sunt, în ultimă instanţă, decât manifestări ale interesului faţă de un proces care are potenţialul de a ne schimba drastic existenţa.
Termenul de internet al lucrurilor a fost lansat în anii 1990 de Kevin Ashton, pentru a denumi o vastă reţea de computere capabile să adune şi să prelucreze date provenite de la obiecte, obiecte înzestrate cu proprietatea de a furniza aceste date, fără implicarea unor operatori umani care să introducă informaţiile în computer. În viziunea lui, acestă structură avea puterea de a produce un impact extraordinar în existenţa noastră. “Internetul lucrurilor”, spunea el, “are potenţialul de a schimba lumea, aşa cum a făcut-o şi Internetul. Poate chiar în măsură mai mare."
Înzestrarea unei maşini cu GPS poate fi un mod de a ajunge mai rapid şi mai uşor la destinaţie. Internetul oferă atât copiilor, cât şi adulţilor, noi moduri de a învăţa. Un contor complex ne-ar putea ajuta să ne gestionăm mai eficient consumul de apă, electricitate şi combustibil în gospodărie.
Dar... un scutec cu detector de urină, aşa cum a anunţat recent firma Huggies că va lansa pe piaţă, în această vară? Sistemul include şi o aplicaţie care o înştiinţează pe mamă ori pe dădacă ori pe oricine se ocupă de copil, atunci când detectează prezenţa urinei. Meredith Sagan, psihiatru la Institutul Semel din cadrul Universităţii California - Los Angeles, e de părere că acesta este un exemplu de abordare exagerată: „Ne bazăm pe tehnologie în loc să ne lăsăm propriul simţ al realităţii şi intuiţia să ne călăuzească. Aşteptând ca un dispozitiv conectat să ne spună când e scutecul plin, în loc să fim pe fază în ceea ce priveşte starea copilului nostru, riscăm să pierdem controlul asupra propriilor noastre vieţi şi să permitem tehnologiei să preia controlul”.
Referindu-se la un raport recent elaborat de Future of Humanity Institute, din cadrul Universităţii Oxford, Meredith Sagan spune că specialiştii sunt deja de părere că recursul exagerat la tehnologie ar putea genera un scenariu care să ducă la dispariţia omenirii. „Nu e greu de imaginat o categorie de scenarii catastrofale în care se descoperă o anumită tehnologie care pune o imensă putere distructivă la îndemâna unui mare număr de indivizi”, se arată în raport. Desigur, n-o să pierim cu toţii de pe urma scutecelor cu detector sau a şosetelor Sensoria, care vor fi lansate în acest an, după cum s-a anunţat, şi vor monitoriza poziţia piciorului şi modul în care se distribuie greutatea în timp ce alergăm.
Totuşi, mulţi experţi sunt de aceeaşi părere cu autorii raportului de la Oxford - că e periculos să abuzăm de tehnologie, deoarece consecinţele pot fi grave - deşi nu neapărat în sensul dispariţiei speciei umane, ci la nivelul individului sau al familiei, al grupurilor sociale. Todd Creager, profesor la USC School of Social Work, consilier marital şi autor de cărţi, crede că există un element uman care ar putea fi eliminat, înlocuit de cantitatea prea mare de informaţie şi numărul prea mare de gadgeturi, iar a ne baza prea mult pe asemenea lucruri ne poate diminua intuiţia şi creativitatea.
Alţii sunt înclinaţi să vadă partea bună a lucrurilor. Davide Vigano, director general la Heapsylon - firma care urmează să lanseze şosetele Sensoria - consideră că o societate cuantificată şi conectată ar putea merita efortul de adaptare pe care va trebui să-l facem - deoarece este evident că a ne obişnui cu această zilnică şi necontenită colectare şi transmisie de date va necesita o perioadă de adaptare din partea noastră. El menţionează aspectele pozitive ale acestui internet al obiectelor, care, interacţionând cu internetul oamenilor, va aduce în viaţa acestora îmbunătăţiri precum telemedicina sau sistemele de monitorizare şi alertă în caz de pericol, de care vor beneficia foarte mulţi.
Alţii îşi pun nădejdea în “cernerea” inerentă, filtrarea pe care piaţa, consumatorii, o vor opera în această lume de dispozitive conectate: unele vor pătrunde în viaţa noastră şi se vor răspândi, altele vor fi doar încercări nereuşite. Sarah Rotman Epps, analist în cadrul companiei Forrester, aminteşte că deja există în jurul nostru numeroase dispozitive de acest gen, dar că nu toate vor supravieţui pe piaţă. Dacă un dispozitiv ca Owlet, care monitorizează respiraţia unui bebeluş, poate atrage interesul unor părinţi, un coş de baschet conectat - există unul, numit 94Fifty - nu pare să fie de mare trebuinţă multora.
Până la urmă, consumatorii vor decide. Dacă le este de folos, îl vor vrea. Sarah Rotman Epps dă ca exemplu Nest Learning Thermostat, un termostat care se programează foarte simplu şi poate fi controlat de la distanţă şi graţie căruia consumatorii îşi pot micşora considerabil costurile de încălzire a locuinţei, drept care produsul se vinde ca pâinea caldă - cam 50.000 de bucăţi pe lună, spune ea.
“Internetul obiectelor, ca şi orice altă tehnolgie, ar trebui să ne extindă capacităţile. Dacă oamenii nu cred că va face asta, atunci nu va prinde la public”, spune David Alan Grier, preşedinte al IEEE Computer Society. Există explică el, şi o anumită rezistenţă la schimbare, care îi împiedică pe oameni să adopte rapid ideile noi, aşa că unele dintre marile prefaceri produse de această conectare omniprezentă ar putea întâmpina şi ele rezistenţă. Până la urmă, piaţa este cea care decide dacă e prea mult.
La urma urmelor, o parte din soluţia problemei stă în modul în care folosim aceste obiecte, în care ne raportăm la internetul lucrurilor.
Simplul fapt că orice poate fi conectat - maşina, toaleta sau oglinda din baie, scutecele copilului sau hainele pe care le purtăm - nu înseamnă neapărat că trebuie să le şi conectăm. Există o mare doză de logică şi bun-simţ în ceea ce spune Meredith Sagan, vorbe care ar putea deveni un principiu de viaţă în viitoarea noastră existenţă, copleşită de asaltul tehnologiei: “Dacă alegem să deţinem controlul în viaţa noastră, cultivând atenţia faţă de propriile trăiri şi faţă de relaţiile interpersonale, în loc să ne bazăm pe tehnologie... putem, cu mai multă siguranţă, să controlăm şi dispozitivele pe care le folosim, în loc să le permitem lor să ne controleze pe noi.”
