S-a estimat demult că temperaturile în creştere la nivel global ar putea într-o bună zi să transforme radical regiunea arctică şi să determine creşterea nivelului oceanelor, care vor acoperi zonele de coastă. Noile cercetări arată însă că efectele sunt mult mai dăunătoare, influenţând chiar rotaţia Pământului în jurul propriei axe.
Într-o lucrare publicată în revista ştiinţifică „Science Advances”, se arată că topirea masivă a calotei glaciare şi redistribuţia apelor pe suprafaţa Terrei forţează Polul Nord să se deplaseze spre est în direcţia Europei continentale. Începând cu anul 2000, această mutaţie a avut loc cu o rată de 10 centimetri pe an şi de vină este, din nou, acţiunea umană. „Ceea ce am demonstrat în acest studiu este că topirea calotei glaciare asociată cu evaporarea rezervelor de apă continentale determină o deplasare puternică a polului”, a declarat pentru National Geographic Surendra Adhikari, specialist NASA în ştiinţa Pământului.
În Univers, toate obiectele se învârt în jurul unei axe, de la galaxii până la asteroizi. Această axă se poate înclina, însă, dacă obiectul în cauză este influenţat de forţa gravitaţiei sau de alte elemente, inclusiv de schimbarea distribuţiei masei. Planeta Marte a cunoscut o situaţie de acest fel în urmă cu 3,5 miliarde de ani, atunci când o masivă erupţie vulcanică a determinat înclinarea axei cu 20 de grade.
Terra experimentează în prezent o schimbare axială şi ritmul acestei schimbări s-a accelerat foarte mult începând cu anul 2000. În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă au stabilit că actuala rată de creştere a concentraţiei de carbon atmosferic este cea mai mare din ultimii 56 de milioane de ani şi ea determină o imensă redistribuţie a masei, pe măsură ce calota glaciară se topeşte. Cele două fenomene par a fi asociate şi savanţii de la NASA au creat simulări pe computer pentru a vedea dacă presupunerea lor este corectă.
Calota glaciară a Groenlandei a pierdut începând din 2003 circa 4 miliarde de tone de gheaţă, iar toată această masă imensă a ajuns în oceanul planetar.
Calota glaciară din vestul Antarcticii se topeşte cu o rată anuală de 136 miliarde de tone de gheaţă, iar cea din estul Antarcticii creşte cu 82 de miliarde de tone. Diferenţa dintre cele două fenomene indică o topire anuală a 54 de miliarde de tone de gheaţă în zona Antarcticii, ceea ce va duce la o creştere a nivelului oceanelor cu circa 15 metri până în anul 2500.
Temperaturile tot mai ridicate determină însă şi evaporarea unor rezerve de apă continentale, în special în zona ecuatorială, ceea ce duce la pierderea masei în zonele respective. Simulările computerizate analizate au relevat faptul că toate aceste elemente sunt cele care determină rata calculată de înclinare a axei Pământului. Cu alte cuvinte, Polul Nord s-a deplasat spre est cu aproape 1,6 metri începând din anul 2000 şi mutaţia va continua.
Pe termen scurt, acest lucru nu va fi devastator, dar este un indiciu clar că schimbarea climei trebuie contracarată pentru că produce efecte ireversibile, care pot afecta comunităţile umane.
Urşii polari pierd în greutate din cauza topirii gheţarilor din Arctica
În ultimele trei decenii, o dată cu topirea gheţarilor din Arctica, urşii polari au pierdut cam 10% din greutate, după cum arată un nou studiu realizat de cercetătorii canadieni. Experţii au analizat o populaţie de aproximativ 950 de urşi polari, care trăiesc pe coasta nordică din Ontario. Aceştia sunt urşii cu habitatul cel mai sudic şi în aceste condiţii sunt cei mai vulnerabili la efectele schimbării climatice. Pe baza datelor strânse între anii 1984 şi 2009, cercetătorii au stabilit că greutatea medie a masculilor a scăzut cu 45 de kg, iar a femelelor cu 31 de kg, adică o modificare importantă, având în vedere că greutatea medie normală a unui urs polar mascul este de aproximativ 500 de kg, iar a unei femele de 250 kg. Scăderea greutăţii urşilor polari a avut o legătură strânsă cu topirea gheţarilor. Din 1980, sezonul îngheţat în Golful Hudson s-a micşorat în medie cu o zi pe an, silind urşii polari să petreacă mai multă vreme pe teren uscat, decât angajaţi în vânarea focilor, care constituie principala lor sursă de hrană. Urşii polari beneficiază în prezent de o perioadă mai mică cu 30 de zile în care pot vâna foci, a pus în evidenţă studiul citat de The Guardian.
