AIM a relatat de curând că Sir Roger Penrose, fizician la Universitatea din Oxford, a susţinut iniţial că a găsit dovezi ale unui Big Bang nesfârşit. Replica la teoria lui este cu adevărat o noutate. Un alt om de ştiinţă care a contibuit la descoperire este Vahe Gurzadyan, de la universitatea din Erevan, care susţine că a aflat modalitatea prin care a apărut materia, ca o ciocnire a universurilor paralele. Teoria nu este chiar nouă, ea a mai fost la un momenta dat lansată de un teoretician american de origine japoneză şi prezentată la BBC într-un documentar intitulat "Paralel Universe".
Dovezile descoperite de cei doi prin analizarea datelor de la Planck Space Observatory arată că Universul are o ciclicitate eternă. Ceea ce ar fi găsit ei sunt cercuri concentrice în microundele cosmice, un ecou al Big Bang-ului. Un alt grup de cercetători susţine că a descoperit dovezi ale prezenţei unui număr infinit de universuri. În celelalte universuri, legile fizicii pot fi radical diferite de cele din al nostru. Conform publicaţiei Technology Review, citată de Daily Galaxy, aceste Universuri s-ar fi ciocnit în trecut. În urma ciocnirii dintre universurile paralele şi concentrice rezultă materia.
Exploziile au lăsat în urmă anumite "cicatrici cosmice" care ar fi vizibile în microundele cosmice. Britanicul Stephen Feeney şi colegii săi afirmă că Universul nostru s-ar fi ciocnit cu altele de cel puţin patru ori în trecut. Descoperirea iniţială a lui Penrose a ridicat semne de întrebare, dar a atras şi mulţi susţinători. Această teorie cu universurile infinite este mai degrabă o reacţie la teoria profesorului de la Oxford. Sonda spaţială Planck, lansată de NASA, este cea care va lămuri controversele în această privinţă, căci ea scanează acum microundele cosmice. La analiza datelor, aceste cercuri concentrice îşi vor dovedi sau nu utilitatea în explicarea universurilor extraterestre.
Universurile paralele sunt o preocupare cât se poate de serioasă pentru NASA
Agenţia intenţionează să demonstreze ştiinţific existenta universurilor paralele. Experimentul va începe anul viitor. Un spectofotometru va fi montat pe Staţia Spaţială Internaţională în februarie 2011, care va trimite mai departe sonda Plank. Dispozitivul va capta razele cosmice, căutând antimateria şi materia întunecată din vidul spaţiului interstelar, departe de influenţele perturbatoare ale atmosferei Pământului. Programul este conceput ca o colaborare a mai multor echipe de cercetători din toată lumea, care au diverse teorii. De pildă, oarecum altfel decât cei de la Oxford, echipa de cercetători americani de la Universitatea din Pennsylvania susţine că programul va demonstra că există universuri paralele asemănătoare cu universul nostru, separate de intervale spaţiale mici, care nu pot comunica.
Teoria universului multidimensional ca Dumnezeu biblic
Cercetătorii britanici de la Universitatea Stanford au mers şi mai departe. Ei au pus la punct un algoritm ce permite aflarea numărului de universuri posibile, pornind de la faptul că universul în care trăim nu este de fapt decât o membrană tridimensională a unui univers multidimensional. Aceasta pare a fi o teorie universală ce i-ar încânta şi pe creaţionişti, căci universul multidimensional - conform teoriei - ar fi substanţa universală motrică şi creatoare, adică Dumnezeul biblic. Tot această teorie ar explica şi de ce ar exista viaţă după moarte. Practic, viaţa a existat şi înainte de moarte, în multivers, iar intrarea în viata tridimensională ar reprezenta doar o proiecţie a materiei. De aceea "tot ceea ce construieşti în acesta viaţa îţi va fi folositor în cealaltă, iar substanţa universală te va «judeca» dacă poţi sau nu pătrunde în multivers...".
Teoria i-a entuziasmat şi pe alţi cercetători din domeniul biologiei, care ar spune în acest caz că viaţa se naşte tridimensional în ciocnirea de energii din care rezultă materia, iar de aici, din această proiecţie, începe construcţia individuală în interiorul multiversului energetic. Astfel că moartea nu ar reprezenta decât definitivarea proiectului, trezirea la realitate a individului în afara proiecţiei tridimensionale, în multivers, în interiorul substanţei universale. Cercetătorii de la Stanford cred că în 2011 se va afla clar cine a avut dreptate şi că teoria lor acoperă, deocamdată, toate domeniile, iar modelul lor poate fi demonstrat atât matematic, cât şi fizic, dar şi biologic şi religios.
Succesiunile de Big Banguri reprezintă chiar "viaţa multiversului"?
În afara diferitelor teorii, şi alţi specialişti din întreaga lume aşteaptă cu sufletul la gură primele rezultate concrete ale experimentului NASA. Cert este că analizele spectrale de mare fineţe care vor fi realizate în spaţiu ar trebui să rezolve misterul materiei întunecate şi să arate clar dacă aceasta este într-adevăr liantul care poate ţine mai multe universuri împreună. Materia întunecată ar fi doar o formă de energie care atrage şi respinge (funcţie de teoretician) universurile paralele între ele. Este un fel de "forţă gravitaţională" între universuri. Mai precis, universul nostru îşi continuă expansiunea - contrar teoriei iniţiale a Big Bangului, care spunea că după o explozie trebuie să vină şi o implozie - deoarece este atras de un alt univers paralel din "faţa" celui al nostru şi respins de altul care "vine din spate". Astfel, universul e încărcat "pozitiv" pe direcţia de deplasare şi "negativ" în urma direcţiei de deplasare. Direcţia firească de curgere a energiei în univers este de la (-) la (+), iar cea inversată, de la (+) la (-), reprezintă o "încărcare capacitivă". Ca o baterie care se încarcă dacă îi pui un încărcător la borne (+) la (+) şi (-) la (-), iar dacă îi pui bornele inversate se descarcă. Acesta este motivul pentru care universul "din urmă" tinde să-l respingă pe cel "din faţă", după ce s-a realizat expansiunea iniţială cauzată de ciocnirea universurilor şi naşterea proiecţiei tridimensionale reprezentată de materie. În faza iniţială a exploziei, curgerea de energie se realizează de la (-) la (+). Dacă cel din spate (adică o nouă ciocnire) se produce pe timpul expansiunii primului, atunci cel "din faţă" îl va atrage pe "cel din spate"). După ce celui din faţă i se va fi epuizat expansiunea iniţială, i se inversează polii, cum ar fi fost firesc pentru o implozie, numai că acum se va respinge cu cel din urmă, adică ca un magnet la care se resping (+) cu (+) şi (-) cu (-).
Teoreticienii cred că aceste impulsuri de energie (succesiuni de Big Banguri) reprezintă chiar "viaţa multiversului", o "inimă" care bate pe o anumită frecvenţă. Universurile paralele se petrec după un ciclu asemănător cu "sistolă" şi "diastiolă" iar ciocnirea lor şi apariţia materiei ar fi precum "valvele" pe unde se face scurgerea de energie a multiversului, în acest caz, "fluidul universal" ar fi precum sângele care trece prin inima. Ceea ce i-a făcut imediat pe creaţionişti să afirme că Dumnezeu (multiversul) i-a făcut pe oameni "după chipul şi asemănarea lui". Universurile paralele se pot înţelege mai uşor ca valurile concentrice ce se creează la mare. Când două valuri se ciocnesc, în urma lor rezultă spuma albă. Acea spumă ar fi materia, preluată de unul dintre valuri. Spuma stă pe coama valului, aşa cum materia este doar proiecţia universului respectiv, iar materia întunecată este "groapa" dintre cele două valuri.
